mircea trifu

Descătușat mă las la mâini, Din lanț să-mi scot privirea, Și pașii să mi-i fac stăpâni, Să-și caute iubirea. Îmi cere noptea să mă jur Cu mâinile pe suflet, Ascuns în umbră să te

Sunt robul tau, iubita doamna, Și pe cărarea pașilor în doi, În ochii mei, înfometati de faimă, Te am deja, cu sânii grei și goi. Te unduiești în curbe dezgolite, Și ipotenți plâng zeii în

Îmi mor ecourile-n drum, Ruine de-amintiri și iască, Născute din tăceri și scrum, Sortite să nu mă găsească. Îmi moare-n palmă mângâierea, Când te ascunzi în altă viață, Să nu-ți alin

Am trecut viețile în goană, În răscolituri mânioase, În mâna dreaptă c-o icoană, În stânga, corpul meu cu oase. Dar sufletele-ncet, străine, Ce se apropiau de dreapta, Se prefăceau în ploi

Un vis mă strigă disperat și arde, El știe că e viu, cât vie-i noaptea, Urlându-mi că nu vrea să îl îngroape, Uitarea zorilor pe ale mele pleoape. Privirea somnoroasă mi-o

Am biciu-n mâna mea nebună, Mânerul e de gheață arsă, Și-mi urlă rănile din mană, De teama inimii cea lașă. Voi strânge dinții în tăcere, Cu o speranță-n colțul gurii, Și din bătăile-ți

Am strâns timpul din clepsidră, Și cu al lui nisip albastru, Să-ți fac o catedrală mândră, Punând la temelie-un astru. Sculptând un dor din amintiri, Să-i pun pe a sa turlă,cruce, Să

Sunt visător, nu sânt proroc, Și des în zboruri obosesc, Nu sunt sfințit cu busuioc, Și-n mine nopțile albesc. Și clopotele-mi bat, de teamă, Simt că tăcerea le usucă Și ruga limbilor

Mă iau și mă cobor în mine, Să sting un foc ce mă consumă, Ce-n flăcările lui străine, Îmi ard dorințele din urmă. Încerc să-l sting cu mâna goală, Cu-al ei miros de carne arsă, Dar

La masă stau acum cu moartea, În noaptea sfântă a împăcării, Dorind să-mi soarbă lașitatea, Și teama-n clipa dezertării. Dar nu mi-e frică, o știu bine, Am fost în pragul lumii sale,

Te-am adunat din fundul mării, Gând lângă gând,oftaturi,vise, Speranțe-n șoaptele iubirii, De atâta sare totu-albise. Te-am pus intr-o albă năframă Ce încâ avea parfumul nopții, Când tu

Prea greu e-acum să zbor, Am aripile-n tine, Și cad în al meu gol Ce s-a născut în mine. Ca pe un drug de fier, În mâini destinu-mi țin, Și-l încovoi pe cer, Să-l fac un cerc

Azi-noapte ruga s-a-nălțat Și mi-a luat inima-n dinți, La capul tău s-a așezat, Nerăbdătoare s-o asculți. Apoi, șoptind îți povestește De-un rug cu frica de cenușă, Asculți tăcuta ei

este a patra oară când îl retrimiteți în ultima oră. de ce îl mai reaprobăm, dacă tot nu sunteți hotărât? va sta aici încă 24 h, ca să vă lăsăm timp. Sângele-l iau în mâini, Cernindu-i

Azi, fată-ti fac închinăciune, Culcat pe a iubirii iarbă, Și cânt în vânt o rugăciune, Ce se înalță-n ceruri oarbă. Și soarele gelos se-ncruntă, Chemându-și razele bastarde, Pe-a mea

La poarta cerului eu bat, De când mi s-a născut surâsul, Și am s-o fac, chiar de-i păcat, Pân’ o sa-mi moara plânsul. Și dacă tot nu-mi vor deschide, Mă voi întoarce din Infern, Și focul

Lumină sunt în semicerc, Și cate odată-s asfințitul, O noapte de visez că-s cerc, In altă noapte-s rasaritul. Îmi mor iar rugile în humă, Cănd izbesc cerul de granit, Sunt frunza

Azi-noapte am avut în palmă, În adormirea mea, un suflet, Cu ochi-n lacrimi, vocea calmă, În răni tăcute, fără scâncet. Azi-noapte am avut pe buze, Dorința vie, să-l sărute, Dar toate miile

Eu nu mai vreau să te blestem Pe tine ascunsă-n mare, M-am săturat să te mai chem, Iar tu să fugi mai tare. Azi cerul îl despăduresc Și-l fac covor albastru, Cu el pământul să-nvelesc De la

Am adunat ce-aveam de preț în mine, Și-n traista sufletului meu am pus, Stingând oglinda oarbă de rușine, Să n-aud frica mea ce-avea de spus. Îmi stau la căpătâi ultima noapte, Priveghea

Am să-mi rup crengile-n bucăți Și-am să le pun pe brazda goală, Să nu mai ai pe ce s-agăți Orgoliul tău și-a lui beteală. Și trunchiul îl voi stivui Cu grijă, ascuns în rădăcini, Și liber iar

Calc în picioare marea de gânduri, Un val, în amintiri mă rătăcește, Și cufundat între trecutele adâncuri, Prezentu-n mine, laș imi amorțește. Îmi strig iubirea mea cu o privire, -Ajută-mă

Ești amazoană printre stele, Pe calul tău de argint curat, Ești calda rugă printre ele, Sfințindu-mi cerul de păcat. Tristă și-ascunsă în durere, Eu te-am găsit și te-am iubit, Te-am învățat

Când visul mi se despletește-n două, Unul coboară-n brazda humei calde, Pe-alocuri, cu cenuși de rugăciuni Și cu speranțe palide și albe, Stinse si resemnate în minciuni. Cărarea asta-mi