Poezie

Aripi de Balada

1 min lectură·27 iunie 2014

Mediu

La poarta cerului eu bat,

De când mi s-a născut surâsul,

Și am s-o fac, chiar de-i păcat,

Pân’ o sa-mi moara plânsul.

Și dacă tot nu-mi vor deschide,

Mă voi întoarce din Infern,

Și focul din dorinți livide,

Pe poarta lor am sa-l aștern.

Și sfinții, în cămăși de noapte,

Cu aripile lor pleoștite,

Vor coborî cu frica-n spate,

Din vechi icoane adormite.

Și-atunci am să le-arăt o fată,

Pe patul ei sfințit de mine,

Ce face lacrimile apă,

În ale nopților ruine.

Am să le cer aripi să-mi dea,

Ca să cobor, să-i fiu aproape,

Să pot să sting durerea sa,

Din rugăciunile-i de noapte.

Să-i spăl chipul ce îi arde,

Și buzele tremurătoare,

Cu apa vieții din balade,

Și s-o adorm c-o sărutare.

Apoi să mă întorc la poartă,

Să las aripile în prag,

Chemarea chipului de fată,

Să-mi fie al vecilor meleag.

001.036

mircea trifu. “Aripi de Balada.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14051916/aripi-de-balada

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.