Poezie

Balada carunta

1 min lectură·10 iunie 2014

Mediu

Când visul mi se despletește-n două,

Unul coboară-n brazda humei calde,

Pe-alocuri, cu cenuși de rugăciuni

Și cu speranțe palide și albe,

Stinse si resemnate în minciuni.

Cărarea asta-mi este cunoscută,

Îmi poartă azi-ul meu spre mâine,

Am s-o evit cât am în vis iubirea,

Las gustul de păcat ascuns în pâinea,

Ce mă hrănea, rânjindu-mi nemurirea.

Rog Dumnezeule, fă noaptea mare,

De inimă s-ajung purtat de mână,

În vis să iau acum calea uitării,

Să-mi cânt balada cea din urmă,

Pe crucea muritoare a învierii.

Cu mâna-mi oarbă, într-un nor de stele,

Să caut nevazutul nume de fecioară,

Ma chema-n strune de dureri tăcute.

E-un suflet cald, cu trupul de vioară,

Să-mi cânt cu ea, baladele cărunte.

001.057

mircea trifu. “Balada carunta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14051126/balada-carunta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.