Poezie

Rupt din infern

1 min lectură·8 septembrie 2014

Mediu

Încerc să nu-mi dau sufletul meu blând,

Când trupul se simte de foame răbdând,

Când iadul taraba o-ntinde în somn,

Plătește-n arginti doar păcate de om.

Mă-nvârt, rușinat, cu privirea-mi rănita,

Și fruntea-mi căruntă tresare înfrântă,

Mă am doar pe mine și sufletul meu,

Și-aici unde-s eu, nu mai e Dumnezeu.

Încerc să mă mișc, dar picioarele-s surde,

Le urlu porunci, ce au pleoapele ude,

Refuz să m-ascult, sa rămân fără suflet,

Dorința de-a fi, se trezește cu-n urlet.

Mă scol, recitând rugăciuni tremurânde,

Zbatandu-se-n lăcrimi pe buzele crude,

Și-o cruce albastra se apleacă spre mine,

Și-mi spune, șoptind,că-i născută din tine.

Îi cânt o balada, pe mine s-adoarmă,

Să-mi fie și scut, și rugă, și armă,

Și noaptea-și ascunde rușinea ei mută,

Iar crucea îmi doarme in brațe, tăcută.

001.042

mircea trifu. “Rupt din infern.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14055529/rupt-din-infern

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.