mircea lacatus

singur în biserica minoriților contemplu cina cea de taină cel din mijloc îmi spune vino mănâncă și bea cu noi nu pot doamne aș fi al treisprezecelea și nu e numar bun deși tare mai mi-e foame

septembrie de aur început de stagiune ieșim de la operă și luăm tramvaiul copleșiți de frumusețe ne uităm în ochii călătorilor și încercăm să înțelegem din strălucirea lor dăcă au văzut și ei

mamă ieri a plecat circul din oraș și-a strâns uriașul cort și caravanele a plecat spre apus înainte de cântatul cocoșului tu să nu fi îngrijorată cândva se va întoarce iar în târgul

noi suntem doi tineri blonzi cu ochi senini si mâini frumoase suntem pe o colină peste care trece un zid nu se vede că e cu totul din cristal ne plimbăm de-a lungul lui și ținem palmele lipite de

frunza căzută în noroi până mai ieri visa să devină copac între pământ și cer tăcerile sunt tot mai apăsătoare aprindeți odată rugul acela sufletul meu înghețat se răstignește pe fiecare

se făcea că era noapte o noapte adâncă fără de stele într-o pădure erai și tata era cu tine niciodată nu-l văzusem atât de tânăr era înalt și slab tu atât de frumoasă aproape un copil aveai în

cu genunchii si coatele zdrelite Hristos ma purta pe umerii lui asemenea unui copil zvapaiat si o coroana avea pe cap aurie si cand se poticnea si cadeam peste el coroana imi intra in carne si

are ochi negrii negrii ca murele coapte și plânge mereu are buzele roșii cărnoase date bine în pârg frăguțe nimeni nu le sărută le mușcă ea singură uneori până la sânge și din dulci devin

cunosc un copac care plânge în toamnă lacrimi de rubin

aceste pietre grele ca niște sarcofage în care îmi îngrop sufletul până la apusul soarelui

aș da un diamant pentru o lacrimă din ochiul tău verde și aș pune-o în sticla mea de whisky de la piept aș bea din ea rar când mor caii sălbatici din hergheliavisurilor mele aș plescăi sec m-aș

pluteam cu o barcă între insule am adormit și de-odată marea m-a înghițit și m-am trezit în ochiul tău după trei zile erau acolo atâția dispăruți...

atâtea răstigniri într-un copac desfrunzit...

pânză neterminată strânge la piept șevaletul florile s-au uscat scrisori tot mai trec pe sub ușă... afară vântul...