Poezie
lioară lioară
1 min lectură·
Mediu
are ochi negrii negrii
ca murele coapte și plânge mereu
are buzele roșii cărnoase
date bine în pârg frăguțe
nimeni nu le sărută le mușcă
ea singură uneori până la sânge
și din dulci devin sărate buzele ei
dar nu e cine să le guste și atunci
iar plânge și somnul se oprește la ușă
ca un domn elegant
își lustruiește pantofii cu batista
ascunde buchetul la spate și tușește ușor
nu îndraznește să bată plânsul ei
îi inspiră întotdeauna respect
prea e intim momentul acela și bizar
și somnul adoarme la ușă acoperit
cu mantia lui mult prea subțire
pentru anotimpul din camera ei
ea scrie blesteme pe genunchi
și rugi vorbește cu demonii
și cheamă îngerii înapoi
și dimineața citește iar o poezie
cu bărbați supraoameni care
varsă râuri de sânge amestecat
cu lichidul alb scârbos în care ea
fata cu ochii negrii ca murele
înoată Și plânge înghite
se îneaca și plânge
apoi intră somnul odihnit în odaie
o acoperă cu propriul lui trup și
amândoi se ingroapă într-o mantie
prea subțire mult prea subțire
pentru anotimpul din camera ei
doar florile privesc îngândurate
și tac
012161
0
dar pentru care fapte ?