mircea lacatus

era un drum lung de acasă la școală dar la întoarcere îmi părea nesfârșit obosit îmi târam geanta grea după mine treceam pe lângă o căsuța mică cu poartă de lemn un bătrânel mă întreba nu vrei

am fost la vecernie am ascultat corul-o minunăție vocea părintelui caldä familiară am cântat și eu (mai încet) pe schelă pictorul nu înceta să lucreze stătea cu spatele la noi la părinte la

s-a încâlcit un nor în plopul din grădină precum odinioară berbecul în tufa de pe munte se zbate ca să scape si mă gândesc sä-l sacrific să-i curgă sângele albastru pe piatra fierbinte a inimii

din griviței de la ateliere până la cantina izvor era o plimbare treceam prin cișmigiu grădina aceea suspendată în sufletul meu tânăr adesea mâncarea era puțină și proastă însă eu mă săturam

într-o dimineață i-am spus tatălui meu tată eu plec în lume să-mi caut norocul te rog să nu te împotrivești nu fiule știam că va veni vremea aceasta l-am imbrățișat și în clipa aceea am vazut

i-am dus pe băieți la grădiniță le-am schimbat papucii că le crescuseră picioarele pe cei vechi i-am adus acasă i-am pus așa pe jos și m-am utat la ei încă un capitol din cartea aceasta a vieții

ba mi se părea ca și părul ei are niște ondulații ciudate atâtea irizări de metale necunoscute și grele radioul mașinii cânta mereu altceva când ea era cu mine au urmat apoi buzele pe care dacă

nicola e croat are mâinile ca două lopeți și-a construit singur casa pe malul mării în apropiere de rezervația naturală krka pe locul unde odinioară fusese casa bunicilor pescari din vremuri

în atelierul din rue de varenne rodin o poseda tandru pe soția lui rilke pe o masă de lucru în vreme ce poetul în odaia lui întunecată cu batista plină de sânge mai scria o elegie de

nu mai străpung cu ace fluturii buimacii și toamna nu mai fur gutui din galantare în parcuri nu mai stau de vorbă cu copacii și nici castane nu mai car în buzunare astăzi înalț un zmeu peste

te văd acolo sus pe stâncă lorelei din luntrea mea te strig mai stai mai stai căci uite ceața iarăși ne desparte degeaba strig într-una warte warte nu știu cum s-a făcut warum iubirea noastră a

iubita mea să nu te întristezi căci am să-ți dau o veste rea iar au căzut în lumea mea zăpezi o bună vreme nu ne vom vedea am să-ți trimit un corb din lună-n lună sä-ți ducä o scrisoare

tata tu știai că oamenii nu sunt cele mai inteligente ființe de pe pământ nu știam dar cine doamne iartă-mă sunt păi în primul rând sunt șoriceii albi în al doilea rând delfinii și

ascuns într-o piatră Dumnezeu gravează pe dinăuntru gândurile mele de mâine în stradă un saxofon răgușit cântă muzică de circ grăbit un înger îmi derulează amintirile cu repeziciune ca

într-o bună(rea)zi m-au luat la armată și fratele meu mai tânăr a rămas acasă a împărțit toate cărțile mele prietenilor colecția mea de discuri a dat-o iubitelor mi-a vândut toate

când eram mic îmi plăcea să-mi închipui că sunt matur acum nu mă mai satur să fiu copil mi-e teamă că trec prin viața aceasta fără să-mi fi trăit copilăria si matur n-am să fiu

în luntrea mică doarme bătranul pescar luna în adânc

frunze pe alei bani de aur autumnal bogat sufletul

în luntrea mică tăcută înserarea în năvod luna