mircea lacatus

5767 kislev 25 2006 decembrie 16 elias (ilie) stătea cu coatele rezemate de balustrada rece și înaltă a podului și privea sutele miile de șine care treceau pe sub el oglinda oțelului reflecta

m-a sunat un domn și m-a întrebat dacă pot să fac aripi pot i-am spus din piatră nici o problemă nu domnule aripi adevărate din pene fulgi și oase nu știu n-am mai făcaut niciodată aripe

palme prelungi nori aurii în derivă adumbrind piscurile ascuțite ale sânilor tăi dincolo de ele ochii mei doi sori negri dogorindu-ți trupul ca pe o planetă abia născută

vă scriu acum puțin îngrijorat nedumerire și poate semnal în ultima vreme m-am tot întrebat cine mai știe pe unde-i DJAMAL

stau întins pe scoarța veche printre paseri și flori dincolo de ziduri Dumnezeu mă privește prin ochii sfinților din icoane și așteaptă să-l sărut ușor cu genele precum fluturii sărută vara

stau întins pe scoarța veche cu paseri și flori la pianina neagră fiica mea cântă o melodie simplă notele ei curate se învârt în spirală deasupra capului meu și-mi cad apoi pe frunte pe ochi

ferice de cei ce și-au văzut părinții bătrâni ai mei au murit tineri aproape că n-am apucat să-i cunosc cine mai are părinți să-i caute să se bucure de ei să-i mângâie pe obraz ca pe

mama îmi povestea adesea de un urs care a crescut cu ea și ceilalți frați și pe care bunicul îl plimba vara prin sate bătea într-o tamburină și cânta din gură cu o voce de bas de le vibra

tata s-a mutat de la noi primul apoi mama fratele meu a trecut oceanul și nu ne putem vedea pentru că de fiecare dată pornim în sens invers rotirii pământului ne scriem scrisori și ne vin mereu

astăzi căutând printre hârtii am dat peste o fotografie veche fratele meu și cu mine pe cal suntem desculți și în cămășuțe tata lângă noi ține calul de căpăstru într-o poziție marțială și el e

în copacul de la fereastra mea toată vara au cântat păsările ciudate ființe străbat jumătate de lume să ajungă aici în curtea aceasta ascunsä ca o bastilie au furat din palma mea miez de pâine

tata tu ce zodie ești berbec ce naiba să fiu iubirile tale mari sunt săgetătorul și capricornul urăști gemenii aha altceva ? nimic

liniștea îmi țiuia în urechi ca o sirenă de vapor lângă mine tata bătrân alb cum nu-l văzusem niciodată cu ce te muncești fiule mă întrebă uite tată cu piatra aceasta de douä luni o

liziera unei păduri în flăcări un drum desfundat lutul cleios și adânc căruțele înaintând greu văd totul ca intr-o fotografie veche amintirea se pierde spre margini într-un abur alb curat

mai am un pumn de aur și-o grămadă de vise călăresc pe centaur sparg porți nedescrise întru-n cetatea păzită calc în picioare străjerii acolo mi-e cea hărăzită adulmec mirosul muierii călare o