amintiri noi

din griviței de la ateliere până la cantina izvor era o plimbare treceam prin cișmigiu grădina aceea suspendată în sufletul meu tânăr adesea mâncarea era puțină și proastă însă eu mă săturam privind chipurile drăgălașe ale studentelor de la medeicină și conservator ca un făcut colegele noastre de la artă erau un anii aceea tare urâte dar cică talentate lucru care pe noi băieții nu ne prea interesa tot atunci se întampla mare șantier peste dâmbovița se construia casa poporul și bulevardul victoria socialismului în fiecare zi trăgea o mașină albastră pe podul din fața cantinei și încă din mers sărea un barbat masiv cu părul tuns periuță și cu o ceafă ca de taur trecea pe partea cealaltă și deschidea portiera președintelui cu un gest umil de slugă preafericită burta îi cădea peste curea și în costumul mult prea strâmt amar mai tranpira ceaușescu cobora făcea cu mîinile câteva gesturi abstracte parcă dirija corul de pescăruși de pe gârla de curând asanată și întra repede la loc în mașină nu însă inainte ca acel domn transpirat sä-i șteargă stăpanului tălpile pantofilor cu batista personală adesea m-am întrebat atunci cine o fi ditamaiul ăla fără creier și fără coloană care aproape de visul de aur al omenirii mă făcea mereu să mă gândesc la o scenă veche de o mie de ani din îndepărtata stepa mongolă acum de buna seama ca e vreun colonel cuminte sau general ieșit la pensie cu ordine si medalii sau poate fi vreun senator cu largi vederi democrate poate într-o zi ne va spune chiar el ce s-a ales din îndelungile lui plecăciun sau poate ca e printre noi și ne învață economia de piață