Poezie
lioară lioară nu e primăvară
ediție revizuită și adăugită
1 min lectură·
Mediu
are ochi negri negri ca murele coapte și plânge mereu
are buzele roșii cărnoase date bine în pârg frăgute
nimeni nu le sărută le mușcă ea singură uneori până la sânge
si din dulci devin sărate buzele ei dar nu e cine să le guste
și atunci iar plânge și somnul se oprește la ușă ca un domn elegant
își lustruiește pantofii cu o batista
ascunde buchetul la spate și tușește ușor
nu îndrăznește să bată plânsul îi inspiră întotdeauna respect
prea e intim momentul acela și bizar și somnul adoarme la ușă
acoperit cu mantia lui mult prea subțire
pentru anotimpul din camera ei
ea scrie blesteme pe genunchi și rugi și vorbeste cu demonii
iși cheamă îngerii înapoi
abia dimineața intră somnul odihnit în odaie
o acoperă cu propriul lui trup și amândoi se ingroapă într-o mantie
prea subțire mult prea subțire pentru anotimpul din camera aceea
doar florile privesc îngândurate și tac
0184544
0
