Madalina STATE

ziua asta așa cum este ea nu cere nimic surâsul se amestecă profund cu carnea din conservă. oboselii îi scot lesa rupe cu dinții o bucată din timpul aferent unei fluctuații aerul se

nu mai am cuvinte cerul deschide avid gura lui neostoită cum primele dăți ale dragostei caut cuvintele ele sunt peste tot eu sunt de asemenea să știu vorbi din nou învăț rebeliunea

futere de nervi poheții ăștia contemporani și supli versurile lor un capteur des reves îmi umplu pântecul de ochi somnolenți de alambicate lâncezeli ca nișe unde stau mușcături din sâni în

las mâinile jos fantasma delicată a nopții se ține după mine întorc privirea, obicei vechi, spre poarta studiată a ceasului șase mătăsos orașul se desface trotuarele usucă silueta femeilor cu

jocul nepășit încă în drepta se traduc ilizibile scripturi în stânga lacul cu ochii de nepătruns din care trebuie să ies unda m-a prins o dată sfârâitoare undă în dreapta locuțiuni

prăfuit dezbinat tăcut oraș meticulos hașurat de subțire panică ca o întrebare ca o haină sau ca o încercare nu se mai produc sclipiri de speranță căutările au uzurpat sintetic obiectul

nu pot azi să fiu cum nici ieri nu m-a trecut pustiu oraș fără porți câinii asmut copii să muște din străzi lăsat pe dunga luminii mă uit nu știu azi să plec fără larmă cum nici ieri

camera mortilor au construit inchipuirii mele dirijabile pline de suflete in bolta tavanului muta priveghez dulceata carnii lor pe duca frigul il desfac cu mainile goale in vite negre ard minti

vino să guști din niciodată vei vedea cum trotuarele redevin primul pămât iar suferința neinventată încă platina neuzată a discului minții silabele unite ale solzilor stranietate ca nostalgia

împarțit drumul :patru capete de zmei cu un lacăt în gură tremur în mânia lor ca să-i aud mă transform în lup ca să-i văd sunt inocența unui infern ca să-i simt port în mine sângele umplut de

ies viermii spre nici un zbor albe oase se inraiesc in ascunzisurile noastre din tagaduiala unor asupritori aleg pe cea neverosimila si-mi zic daca oamenii stiu ca traiesc mie imi ramane numai sa

caracatita insipida a lumii, aceasta lume, ventuze strabat cugetul vatuita in unitatea de rezistenta a ideilor izbavesc emotii doar cand se loveste de gatul meu ,cu clinchet de portelan, aroma

robii s-au trezit cu dimineața înghețată pe umeri, cu zorile supurând din clavicule prinse cu ață de gândurile stăpânilor se țineau cu toții pe lângă ziduri primeniți de pietrele de purtat, altă

obraji căzuți fără dîrlogul zambetulului somnul din ochiul sumbru al diminetii intins pe fruntea lui seacă de aripi... sta Inălțimea in patul de alba avidă colindă a lumii pe lacul podelei

cum? iarăsi mi-am deschis pielea, deșănțatata, pentru năpăstuitii acestei lumi. Și îi țin de un gand, legănați pe un țipăt, căci urlu cănd nu mai știu nici daca m-am avut, nici daca mai sunt. Rușinea

vindeau picioarele goale ale viselor adunau vițe de gânduri pentru țesătura nopții toate zâmbetele desenate erau cu aceeasi întoarcere din penel care zicea unor ochi, doar unora cum fiecare fața

nu cuvintele cuvintele doboară poate ceva mai simplu ceva lejer pe jumătate neghicit comme l\'illusoire melancolie de pierres doar pentru a se aduna în sine vaguement enivré

sunetele erau de ploaie una măruntă plopii singuri doi alburii frunzele se loveau ușor între ele nu se închipuie nimic departe poate doar silueta frigului cu mersul ei încet seara cade lungă

cobai prodige am învățat să-mi pun întrebarea inocenței cine plătește tribut părții mele capcană care somnambulă urcă trepte la nesfârșit aruncată în turnul gândurilor ei câtă memorie tragică va

acum știu plecările se fac tot timpul iar rugăciunile devin plecări tăinuite eu vreau sa fiu ma madeleine à moi gustul care-mi hotărăște plecările dar cuvintele franjuri fotoliul

părul ca de păpușă inert ridicat pe ceafa strunită (albețea ei oprită de o panglica neagra ca și orizontul unei câmpii de iarnă cu stolul păsărilor încremenite ca o graniță unde așteptarea se

râd deși plecările tale smulg din realitate inamicul meu principal timpul care coboară din păsări metaforă limpede pe sânii mei așa doară ne creem singura realitate suportabilă toate celelalte le

tu în fotoliu cum originea călătoriei conturul ei languros apariția ta direct pe retina orașului și fotoliul jocurile își deschid ochii caste de libertini parcurs alambicat poate virginie

scrisul se face târziu iar tu-mi povestești îmbunarea eu văd the same old deal comorile lui îngropate în inima truismului cotidian textele se recunosc între ele cum vom mai avea grijă unul de