Poezie
autoportret
1 min lectură·
Mediu
cobai prodige am învățat să-mi pun întrebarea inocenței
cine plătește tribut părții mele capcană
care somnambulă urcă trepte la nesfârșit
aruncată în turnul
gândurilor ei
câtă memorie tragică va fi încă jucată
până la eliberarea cobaiului melancolic
care parte femeie își plimbă fustele înroșite cu aseară
de ce stricta mușcătură a dubiului
paradoxul lui nesfârșit
ca a acelor credincioși care vor a nu se deda păcatului de a avea încredere orbește
coloana vertebrală a cobaiului prodige
această bună zi fără numararea capcanelor goale
moartea de foame această adăugare
soluția definită de furtul bijuteriilor coroanei egoului
nici măcar vreo metaforă a imaginii
de acolo se poate ieși doar fără floarea maniacală a durerii la recursul poeziei
nici un erzaț ci ochiul deschis al balenei
nici disprețul schimbării de ritm
femeia cu pălăria roșie retrăiește pașii scărilor
visul oricărui vindecător
004
0