Trupul oamenilor e un animal sălbatic

Starea aceasta de inocență regăsită Nu poate decât să mă apropie de moarte. Luci zice că moartea nu e mare chestie Iar viața un soi de joc Că el asumă să fie un démon Că poate de aia l-au bătut părinții Că să-l aducă pe calea cea bună El a fost trimis lor ca să fie îndreptat Dar nu se poate El este cine este și acum asumă. Eu mă gândesc să trec de la poezie la proză De la starea ei de grație De la carnația ei limpede și sălbăticia ei neașteptată La colinele prozei La pântecele lor line și ierboase Până când voi zări un lup ademenit de mirosul meu de vrăjitoare Luci citește gândurile și începe să mă adulmece Suntem refugiați într-un bar pustiu geamurile sunt acoperite cu folie de plastic Afară cerul sângerează estetic Fac singura vrajă pe care o știu Cea in care realitatea devine ceea ce este, trupul oamenilor un animal sălbatic, mintea un jukebox Las povestea să treacă prin noi Nu mai am nici un fel de frică livrescă Doar Luci rămâne îngrozitor de tânăr și își va încerca puterile pe noi.