Mariana Stratulat

Toamna își scrie poemele cu frunze căzătoare, reafirmându-și prezența prin absență, în ritmul unei elegii scrise de vânt. Cuvintele se aștern ca roua pe gânduri, iar fiecare frunză căzută

Noapte de noapte (după miezul nopții) zidesc păduri la ferestre să nu-mi zboare, din vise, amintirea păsărilor înfometate de nemurire. Îmi place să cred că, așteptând un înger, nu visez

Noapte de noapte (după miezul nopții) zidesc păduri la ferestre să nu-mi zboare, din vise, amintirea păsărilor înfometate de nemurire. Îmi place să cred că, așteptând un înger, nu visez

În colțul tăcut al unei case vechi se odihnește o oglindă, cu rama sa antică, acoperită de praf, păstrând ascunse taine adânci dintr-o altă lume, fragmente de adevăruri misterioase. Pentru unii, e

În clipa aceasta, mii de femei brodează povestea vieții lor pe țesătura timpului. Fiecare faptă de iubire, fiecare gest de compasiune fiecare lacrimă, zâmbet, speranță și mister divin devin

Nu știu dacă era stejar sau nuc sau poate un simplu castan copacul pe a cărui scoarță scriam mesaje în copilărie. În tulpina copacului trăiau elfi, spiriduși și gnomii de pe continentele

Duminică, 4 mai 2023: ziua râsului și a fericirii absente, clowni cu lacrimi false pe măști curgând, clowni în costume roșii cu pete albe, clowni – tumbe și acrobații voit ratate făcând. Deasupra

Poezia ia mereu alte și alte chipuri, mereu frământând între degetele vameșului cuvintelor, lutul gândului... Apare din abis, din apele subterane ale gândului, din rădăcinile copacilor în

Nu-ți așeza inima în raftul cu cărți. S-ar putea să fie găsită și cineva să-și umezească degetele și să-și rătăcească ochii prin pivnițele ei plăpânde. Atârnă la gâtul imaginar al speranței un

Fericiți cei care mai presus de lumină își pun ochii. Fericiți cei care cred că se ascunde Dumnezeu în fiecare cuvânt rostit și că după fiecare tăcerea întoarce capul. Fericiți cei care

Am sperat că nu voi mai putea renaște pentru a doua oară din cenușa ființei mutilată de atâta neîncredere, de trădare, durere, iluzii și deziluzii, dar tăcerii din clepsidră i-au crescut aripi și

Mama prietenei prietenului meu era cunoscută pentru părul ei roșcat, dar și pentru modul în care adesea recurgea la violență în copilăria acestuia. Acest aspect al relației lor familiale

Ne vom menține la distanță de vechile complexe, sau vom rătăci iar în labirintul umbrelor, ascunzând sinele sub vălul propriei tăceri, fără să mai aflăm vreodată lumina care ne-ar elibera? Ne

„Pe aici… pe aici… În ghetouri…” Încă răsună ecoul strigătului celor care și-au înfipt lăncile în lespedea sufletului, într-un dans de foc și cenușă. Lacrimile ruginesc armurile, iar ochii

Îmi amintesc de perioada când eram elevă la școala elementară, cum în fiecare vacanță de vară pregăteam cu grijă o valiză în care încuiam visele, speranțele, gândurile și aspirațiile mele, apoi

Mi-am scris durerea cu lacrimi pe cer. Cerul a început să verse lacrimi pe pământ. Pământul le-a înghițit pe toate așa cum a înghițit și trupul tău În zorile unei dimineți. Lacrimile mele ale

Clipele de furie, nelimitate în tumult, Reprezintă furtuni în suflete. Travaliul lor, ca citirea presiunii barometrului, Indică stări, tensiuni și eliberări în continuu. În acest cadru, astrele

Se spune că acolo, dincolo de timp, timpul este ne-timp, și că sufletele oamenilor se întâlnesc cu îngerii. De aceea îmi imaginez cum mama pentru fiecare aripi albe țese. Oh, cum putrezește-n

Mi-am împreunat mâinile și am îngenuncheat într-un colț al tăcerii, unde lumina se scurge ca nisipul topit peste neliniștea care mi se încolăcește în inimă. O pasăre a străbătut râul