Mariana Stratulat

E noapte… și pasiunea rămâne răstignită între aer, apă, pământ și sânge. Aerul o atinge, apele îi respiră liniștea, pământul îi bate inima, sângele curge prin valuri trecătoare până la atingerea

Pulsează în univers o pensulă de lumină. Nu vine dintr-un loc anume. Nu se duce nicăieri. Trece prin lucruri ca și cum le-ar visa. Din firele ei subțiri se nasc stropi de sânge, apă și raze. Și nu se

Dorința — umbra care respiră în mine, ceața densă care îmi închide pașii. Mă apasă fără nume, îmi strânge inima ca o mână invizibilă. Din ea se nasc două lumini care nu se întâlnesc niciodată, și

Mi-ai destrămat țesutul gândurilor răsfirate în zigzaguri de stele stinse, căzute în beznă, departe de vis. Sulițe de foc străpung universul. Cortina umbrelor se rupe în fragmente de lumină

Îmi amintesc vacanțele copilăriei, când împachetam în valize nu doar haine, ci vise, speranțe și gânduri nerostite, plecând spre mica locuință a bunicilor mei de pe Grosse Sperl Gasse, în inima

Umbra lui trece peste vremuri, în liniștea unei camere vechi, printre file îngălbenite și șoapte de hârtie. Cuvintele lui nu se sting, se scurg prin timp ca un râu adânc, purtând dorul,

Deseori simt că împrumut limbajul nocturn al zeilor, când trec printre cuvinte împărțind gloria, pacea, abisul. Lucrurile își pierd sensul când versul e atins de rugină și cenușă: chipul se

Mi-am împreunat mâinile și am îngenuncheat într-un colț al tăcerii, unde lumina curge ca nisip topit peste neliniștea ce mi se încolăcește în inimă. O pasăre străbate râul nevăzut dintre pământul

Noapte de noapte (după miezul nopții) zidesc păduri la ferestre să nu-mi zboare, din vise, amintirea păsărilor înfometate de nemurire. Îmi place să cred că, așteptând un înger, nu visez

În clipa aceasta, mii de femei brodează povestea vieții lor pe țesătura timpului. Fiecare faptă de iubire, fiecare gest de compasiune fiecare lacrimă, zâmbet, speranță și mister divin devin

În colțul tăcut al unei case vechi se odihnește o oglindă, cu rama sa antică, acoperită de praf, păstrând ascunse taine adânci dintr-o altă lume, fragmente de adevăruri misterioase. Pentru unii, e

„Pe aici… pe aici… În ghetouri…” Încă răsună ecoul strigătului celor care și-au înfipt lăncile în lespedea sufletului, într-un dans de foc și cenușă. Lacrimile ruginesc armurile, iar ochii

Muntele de lumină ochii tăi înălțând Pleacă pe urmele tale tăcut Scuturându-și la picioarele tale izvoarele. În lumea din afara lumii În foc se transformă oarbele drumuri. În lumea din afara

Ne vom menține la distanță de vechile complexe, sau vom rătăci iar în labirintul umbrelor, ascunzând sinele sub vălul propriei tăceri, fără să mai aflăm vreodată lumina care ne-ar elibera? Ne

Mi-am împreunat mâinile și am îngenuncheat într-un colț al tăcerii, unde lumina se scurge ca nisipul topit peste neliniștea care mi se încolăcește în inimă. O pasăre a străbătut râul