Poezie
Cosmogonie
Jurnalul nerostit al unei chemări
1 min lectură·
Mediu
Noapte de noapte
(după miezul nopții)
zidesc păduri la ferestre
să nu-mi zboare,
din vise,
amintirea păsărilor înfometate
de nemurire.
Îmi place să cred că,
așteptând un înger,
nu visez alămurile,
nici argintul frunzelor sticloase,
nici focurile aprinse ale cuvintelor
trecute în strigăt,
să reverse peste gura mea
povești.
Înșiruite fără glorie,
asemeni nestematelor
într-o coroană,
firele de nisip negru
din clepsidră
încep să lăcrimeze.
Tăcerea încolțește adânc
într-un plânset;
umbra ei de căprioară
își caută mugetul rănit,
lupoaica își ucide puiul
săgetat.
Îmi așez pe frunte licurici
să-mi lumineze
spiritul pădurii,
pierdută dincolo de ziduri.
Vocile pădurii se tot îngustează,
până dispar cu totul
în brațele mamei.
00218
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mariana Stratulat
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Mariana Stratulat. “Cosmogonie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-stratulat/poezie/14192200/cosmogonieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.