Madalina STATE

Acrobată pe funia dorinței Cobor energia în pântec pentru ca degetele mele de la picioare să se lipească bine de fir Am învățat asta cu un bătrân într-o seră ideologică Această veche dorință

Ce fel de poezie se scrie în vise Cu care mâna cu care muză Cât îmi amintesc din peregrinările onirice Câtă încredere am în porțile deschise de hipnos Simt în diminețile de martie Praful

Corpul meu vrea să evite utilizarea obișnuită pe care o are in cotidian Corpul meu vrea să devină obiect poetic étrange Și de natură frugală. Poezia sa efemeră émeut un voyeur de temps en

marusia avea curajul celei lăsate singură sau mai bine a celei lăsate în pace pacea marusiei e o armură nouă strălucitoare îmbrăcată peste blugi si haina de piele nici o fantomă nu-i mai dă

n-am încotro sunt aceea din aceasta sunt toate datele realității îmi amintesc de mine mi se zice cum că n-aș vrea să le văd privesc păsările aliniate ale tăcerilor ele sunt gata de

oare toate aceste femei de ele neștiutoare plecarea lor cea îndelung exersată vor putea din rănile mele o alta grădină șoptesc regulile jocului sabotorului meu preferat doar așa îl pot

am plecat drumul îmi era necunoscut pietrele noi țineam în mâini cuvintele tale platoșa curgea încet de-a lungul coapselor eram din ce în ce mai liberă nu înspre acolo mergeam nu cu gustul

păsări cu aripi lâncede trec orele eu mă țin departe oarecum în afara lor ele bat metronomice dar mai lente azi timpul miroase a fructe uscate demult lăsate între două ferestre ironia

cuvinte răzlețe pe harta serii provoacă fantomele la conversații se clipeste rar se bolborosesc minciunile lui noiembrie cum încă pe arbori mai sunt frunze fragile roșii cum zdrențele ceruite

minciuna ta îmi linge ceafa apoi îmi pictează pe umeri stelele căzute stele fără lumină ale fricii desfac albul zilei pentru tine te țin la gât ca să respirăm împreună pielea de pe pântec se

nu știu nimic orizontul are lanțuri alburii ca un gât de femeie în dimineața când crede însă turnurile unde credincioșii mai pot aduna inele alburii se prăbușesc ca o bucurie feroce de acolo nu

azi ne tăiem părul unul dintre noi plânge celălalt culege lacrimile le dă păsării amiaza tresare galben simplu ca atunci când vrem pasărea bate din aripi plimbăm îndelung cuvintele în

ora 8:prea multe cărți. atâtea cuvinte împletite unele cu alte. de două ori visul l-a târât într-o zonă unde se deschideau paginile unei cărți. a citi din ea, ca de fiecare data. dar la urmă s-a

nu mai știa dacă hotărârea o luase din frică, sau doar din plictiseală.nu avea importanță.întotdeauna hotăra așa:abrup, cu un suflu ce-i golea țeasta și plămânii în același timp.hm. ivan întinde

el îmi zice doar arette la intervale regulate eu duc litania pe lângă clavicule fac rochiei cute în dreptul genunchilor ce mică și proastă când mă atinge nu-l iubesc spun mereu în gând nu

își face o altă cafea. apoi se duce la oglindă. în spatele retinei stă ea. ar vrea săărute. dar ivan află despre el că nu știe să sărute. numără în gând de câte ori a sărutat. pierde timpul. ar

pe drum( humanoidul)aduna pietre mesteca frunze se netezeau cerurile în privirea lui saliva somnului perla gura dimineții el cu toate dubiile pregătite de cu seară veșminte din două

impodobit ceasul acesta cu margele inutile de carne uscata ca o bestie timpul ii miroase clipele se inalta cetati in fiecare minut o piele alba acopera radacini de sticla prinse intr-un

nici urma de foame pe pagina alba plecata orice dorinta si-n cer ramasul de vii pana cand ne vom cobora din nou unii mai inaspriti decat altii cu maini inutile si aripi ascunse atunci povestea

dupa amiaza cu degetele uscate tarana visului pe patul cel alb mestec la frunze de eucalipt sa-mi vad lancezirea privesc oglinda cerului si dau viului pomada albastra de pus in par daca macar

unicorn straveziu strabati ceasurile cu copita ta iluzorie lasi improbabilei tarani a taramului din cer o umbra mai palida decat vechea fotografie a acelei dupa amiezi in care ne amestecam cu

din adunatul unor zori coroană visului bătrân ce-n lume lumea a-ndrăznit si pleoapa lingavului prinț în vena dimineții iară ascunde gândul ce-a învins un soare ce nu poate vară ci doar lumină de