confesiune

râd deși plecările tale smulg din realitate inamicul meu principal timpul care coboară din păsări metaforă limpede pe sânii mei așa doară ne creem singura realitate suportabilă toate celelalte le învârtim pe degetele orașului educația noastră sentimentală dacă jocul în care ne trădăm mai mult decât orice convenție umană ne ține de cald ca o piele de oaie neagră coaliția spontană a fugii spre înțelegere capătă inflexiunea grădinii noastre secrete îmi place mai mult de tine așa singur decât volutele plecărilor tale după ce ai fost atât de mult