Luna Tudor

Citește în sufletu-ți gol ce n-ai scris niciodată în al meu prea plin Ascultă ce-ai fi putut spune când nu știai să-mi vorbești Atinge-mă Atinge-mă așa cum mi-ai interzis să te simt Mai

decât atât, mai bine o mansardă întreagă prin care să alergăm prea desculți până ne vor durea tălpile de râs încăpem amândoi în același cotlon de vis și matematic nu-mi pot explica pentru ce, sau

te-aș mai cunoaște o dată, cât de brutal, dezgolindu-mă palidă și zâmbind prea total până la primul cuvânt, ne-am vorbi fără rost, cine ești, cine sunt, de câte ori am mai fost cu secretele

mă joc clarificare a intențiilor mele supusă crudului zâmbet când trist am unghiile roșii și o garoafă asasinată pe birou. am mai fost așa diagnostic reîntors așteptat dorință pictată în

te-am așteptat anotimpuri întregi și-a venit vara cu pașii de praf, de moloz de pe străzi, cu tălpi negre de soare și oja sărită pe unghii probabil din cauza mării sărate, pe care n-am apucat s-o

de parcă de mâine aș putea să pun punct după trecerea mea să mă sfârșesc brusc sub talpa cerului pe pământ într-o călătorie întoarsă în mine curioasă de mine crescută în mine să mă îmbrac într-o

ne-am lipit însângerat, nici nu se putea altfel, vertebrele tale le-au sărutat pe-ale mele cu o voluptate viciată ce ieșea din noi, încălzea noroaiele de pe străzi - tu chiar crezi că lumea se

Mail-urile tale erau în continuare blocate, în carantină, ca mine, ca tine, ca noi toți. am auzit că circulă, în deplină libertate și inconștiență, o boală mortală pe străzi, se numește

sufletul meu e întunecat privește în trupul meu contre-jour îi caut un loc și un nume pe pielea mea goală, doar ea va rămâne străjer între noi pământ și lut pământ virgin într-un război fără

și de-acum da, eu te pun ani la păstrare / și te-ascund prin tot atâtea buzunare de-acum te-nterzic categoric / fără a-ți mai zâmbi alegoric te salut cu frustare / și c-un punct de-ntrebare /

azi îmi zburau cele mai ciudate gânduri au format două aripi mari, negre grele se zbăteau peste ochii mei mari și ei, negri, grei. ți-aș fi vorbit dar nu știam despre ce, un moment mi-am

Je ne veux plus te retourner le cœur spun jocurile de lumină simplă și albă, visează fasciculele din noi povestite-n cuvinte crează lumi desuete adormite-n pahare din vinul ce gol pe

cuminte, te-ai adăpostit în visul meu și m-am trezit cu poftă de toamnă târzie, de paltoane și măinile noastre ascunse una-ntra-alta ne plimbam amândoi în fotografia veche a unui parc din copilăria

La radio, cinvea întreabă “inima ta bate rock?”. Am lăsat pe pat revistele și tiparul rece al unor cuvinte rostite, așternutul în care n-ai dormit dar miroase a tine. Noaptea, îmi scriu memoriile și

de ce tequila se toarnă în păhărele micuțe-n care nu-ncap decât două trei gânduri deodată le bei condamnat / se zvârcolesc, dar hei nu-mi pasă de voi îmi voi mai aprinde o țigară / sufletul meu

atunci, într-o zi, mă îndrăgostisem. amestecam gânduri grăbite în cafeaua mea, număram, calculam secundele până când am ridicat ochii. unu doi trei. până la zâmbetul exersat. într-o sintaxă

te ferești treci când te lovești cu adevărat de mine sunt doar un punct de sprijin în ochii tăi pentru o secundă iată-mă alerg razant în irisul tău un penultim anotimp cu zborul mut cu

are degetele înnegrite de scrum, miros a scorțișoară din copilărie, de pe dulapul bunicii, când trăsurile aveau numere și ea citea semne în colbul din drum ea fumează și david bowie îi spune

când mă urc în tramvai, e ca și cum m-aș plimba prin trecut zâmbesc somnoroasă și puțin melancolică bucureștiul se colorează gri după geamul murdar, aleargă aleargă sufletul meu sare din stâlp în

Dragul meu, E noapte adâncă, plină. Cred că, de m-aș încumeta, aș putea mușca din ea. Și m-ar umple pe de-antregul, iar în întunericul din mine, ar aprinde stea după stea, sistem nervos alcătuit