Ioan Postolache-Doljești

îmi pîlpîie pleoapa nu cred în eresuri pe mine cine să mă vorbească de rău încăpățînat sînt ca măgarul dar nu prea dau cu copita și-n jugul vieții trag liniștit ca un bou cred că acolo sub

ninge să ne aducă aminte că viața-i ninsoare de clipe de ce nu ne bucurăm de fiecare legănare a lor și ninge să ne aducem aminte de doruri de vise doamne cum ninge peste iubirile

voi îmi spălați cu detergenți statuia lăturile se scurg în șanț lăsați să stea sub găinaț că e de porumbel și e mai bine conștiința voastră s-o spălați că ați dus țata în ruine voi mînă-n

de zece zile fierbe țara și-un an de cînd întreaga lume elimină prin răcnete venin e semn că s-a dezmeticit mulțimea că vede semnul lui Cain a fiarelor de pradă și hoitarii oportuniștii fără

abject e țelul ascuns al "elitei" prezente acest început de veac e de-a dreptul nebun binele-i pus ca hîrtie de șters la closete minciuna în toate e lucrul cel bun iubirea umană e terfelită și

stau pe culme crăcănat să am paralelogramul de stabilitate mărit în contra furtunii privesc valea e valea mea valea mea dragă jos susură izvorul legendelor ce-așteaptă să le trezesc din

de rîd oftez scrîșnesc vreo-njurătură de șuier urlu ori în tinichele bat de ca toți dracii fac sau tac din gură ca mielul sub cuțit la fel de lume sînt tratat și-aș vrea în jur urechi să

pe insulele de ștergare întîmplător stăteam alături pe plajă cu piceoarele spre mare era spre-apus scăpasem de dogoare și se năștea sub tîmplă un poem poate am zis ceva cu voce tare că tu m-ai

hai să trăiești Ion Ioane și pozitiv și negativ cum ești că ai venit și că ai nume sărută țărna sfîntă din Doljești azi numele-l sărbătorești și cum feteasca te-a făcut să te simți

iubita mea ți-aș înflori un roșcov pe-aripile-ți de chihlimbar reminiscențe-ale iubirii de care n-ai avut habar dar pleoapele ți-ar deveni cuibare de stranii caprimulge și-aș fi mîhnit să-mi

te privesc și mă gîdilă-un gînd pofticios și sfielnic cum bine mă știi cu hormonii amețiți în continuu vînzol victimă sigură sînt și dacă astea le știu de ce-s încă zurliu și m-avînt ca un

poetul e un scarabeu ce bălegarul vieții-l face sferă și-n care gîndul și-l transferă să se renască un alt eu

.......... și-o să-mi lepăd haina strîmtă a cutumelor impuse slobod pîn-la nesimțire să privesc la viața asta cît mi-a mai rămas sub fuste iar prejudecăți înguste să le zvîrl într-o

zvîrl cărăbuși aurii în perpendiculara gîndului să zbîrnîie clipa-n cruciș mestec cărbuni din vetrele vechi și scuip printre dinți diamante violacee încă îmi umbli pe poante in

aveai privirea de mangustă eram pe-atuncea șarpe recunosc îți cunoșteam mișcarea pe de rost mai mult știam că nu ai mintea-ngustă și stăteam calm în vînzoleala cu care tu-mi dădeai

șezlong din ramuri de sălcii iubirea scutur mucul țigării și fac introspecții ca un medic legist la necropsia apuselor iubiri vreri renunțări cauze efecte pliuri ale unei foi cîndva

erai frumoasă împlinită și miroseai așa frumos rîdeai în soare și-am intrat în tine solemn și lacom grijuliu sfios și n-am lăsat nimic pe jos ce bucuros am fost cînd erai goală fructul ți