Soba

Inimă,de-o vreme îmi spui că exiști, mă strîngi ca o gheară și cum n-ai ochi și lacrimi să plîngi, faci durerea ta să mă doară. Cine-i?Spune-mi!Grumazul să-i rup... Nașterea mă-si de fiară. Cum,fugi și te-ascunzi? Dar astea-s povești; nu vrei să recunoști că-i uzură, că ești soba iubirilor arse, înfundată de funingini și zgură. I-auzi,ți-a luat funinginea foc... Hai,că asta e bună! Teracota-i crăpată, cenușarul e plin, portița-i căzută-ntr-o rînă... dar pîn\'la urmă, tu,sobă, fii bombă, ce dacă fac un infarct?