Ioan Postolache-Doljești

verde de fiere ca un gușter mi-i limba și totuși cu ea am să vă spun astăzi spre apus de april că viața-i ceva nemaipomenit de sublim cântați-mi voi greieri...

- cumetre, te văd abătut... stai jos și spune-n amănunt ce te frământă. - cumătră, fără vorbă multă, că ne cunoaștem de demult... în parcul zoo fiind crescut și învățat cu-a mea

în laț verzui de iriși prind tocatul cocoșelului de munte, canoea tâmplei ducă-mă oriunde, tu dacă ești,călcâiul mi-l aprind. sfârcul de sân se îmburică l-atingerile de satin a vorbelor pe

sper să găsesc curând prilejul, să-ți intru-n dormitor și flautul îngemănat să ți-l înfund frumoasă euterpe, să nu mai ai cu ce să mă mai chemi... fălos pe lângă tine am să

copil bolnav și lacom de lectură, viața mi se părea caucazul pe care eu, un viitor prometeu, mă voi lăsa bucuros înlănțuit din vina iubirii de semeni. era primăvară și tata încă-mi părea uriașul

nu mai contează... ducă-se,ce...dacă un vierme sînt mușcînd din mărul vieții ce las în urmă găuri excremente sau prin existența-mi un semnal că nu am năpîrlit de dragul modei că sînt banal

așa, împunge-mă sălbatico cu sînii cum ai făcut ast`-primăvară în mine înfloresc salcîmii exuberant a cîta oară de cap să-și facă-n noi hormonii ca și destrăbălările

cum pot să merg biped ca voi? cum le-au crescut cailor voștri aripi? cum să mă rup din țărnă și noroi? în ce retortă fierbeți gîndul și distilarea în ce alambic de vi-i atît de bun

mic, lăsat pe-un țolic, copilul molfăie liniștit mărul tatăl cu mănecele suflecate și mama cu poalele legănate de boare, pășeau sacadat,aplecați într-o jumătate de rugă, spre

se sting zăpezile murdare și hei și voi spune zilei viitoare cadențe noi sînt sigur s-or trezi zvîrlind tot lichiul în uitare c-o pieliță trandafirie ca un obraz neprihănit de prunc voi

crini cu viclene priviri urme ce duc nicăieri rouă pe trupuri de viermi iz de pămînt urinat de cîinii stelari ochi parșivi lunecoși de muieri zvîcniri în mușchi inelari iarbă făcută baloți ce

împinge vijelia cu umărul alb albă mănușa-i acoperă gura aripi speriate-s poalele paltonului alb și pale de viscol îi estompează făptura repede urma se-nchide în alb și dispare-n furiile

cînd viața mea iubire e și ură, cînd nemișcare sînt și sînt vibrații, cînd sînt tăcere și-s potop de gură cînd grații sînt și sînt dizgrații cînd gheață sînt și sînt arsură viteaz și temător

credeam că numai eu mă bucur de vremea asta friguroasă dar vînzătorii la tarabe bat toți din palme și dansează

de mă gîndesc cumva la tine mă bărbieresc fără oglindă de m-aș vedea mi-ar fi rușine ți-am spus că ești urîtă și frigidă dar n-ai să știi cît vei trăi de mine cît erai dorită că păru-i

pe-o gloabă pricăjită cu foi cu scoici ciacîră ce-nlocuie pegasul cuprins de logoree pierdut în baliverbe el siluie parnasul topografia tîmplei în spațiu cronografic azi nu mai e

ajunsă-i omenirea la răscruce în fața ei sînt doua variante pe una e război durere moarte și alta către pace viață duce pe drumul opțiunilor caduce a presărat cadavre nedreptate răstălmăcind

scindarea cînd o face pîn-la mărimi de undă în sfera-i de fractarii nu are-n gînd vreo scenă ci fără de pretenții în universu-i ...ludic din cioburi de trăire să facă un vitraliu atît

ai tălpile pline de cicatrici răni de la pietrele ascuțite și urme vechi de catran fugeai după mine pe-asfaltu fierbinte și eu nu știam nici n-aveam cum te-am părăsit nonșalant privind

pentru dumnezeu așează-ți pieptul pe harta țării și ochii tăi aburiți de minciună se vor limpezi și se vor cutremura văzînd cum inima ta se va așeză pe roșia montană ascultă-ți inima speriată

fulgi lacrimi ajunse la cer revenind să caute ochi. plîngi? zăpadă covor strălucitor. harnice,lopețile-l rup și-l zvîrl la rigolă. de ce puritatea crează atit