pe frunte doar cu-n găinaț

nu mai contează... ducă-se,ce...dacă un vierme sînt mușcînd din mărul vieții ce las în urmă găuri excremente sau prin existența-mi un semnal că nu am năpîrlit de dragul modei că sînt banal dar natural oftigă-se închipuiții la gură facă spumă cît or vrea o dată sînt pe astă lume spun doar ce simt aceasta-i carma mea nu mă gîndesc la cel ce peste-un veac îmi va citi cuvîntul cu alt sens e timpul meu și-l duc în brațe răstălmăcirile n-au sens și-mi zic nu te-aștepta la piedestal statuia ar avea aceiași soartă a celora de altădată strînși în rotonda unui parc pe lîngă care trec într-o mare nepăsare copii debusolați ai altui veac te-alegi cel mult cu-n găinaț de guguștiuc stăncuță sau de cioară pe fruntea care-a ars în pară cîndva în drag de semeni și de țară nu te-aștepta la piedestal pămîntul intră-n altă rezonanță ca dinozaurul stai la distanță ei fi-vor fiii altui timp vernal vîrtelnița accelerată de alte cosmice cutume va depăna altfel de sculuri de rîs vei fi chiar dac-ai fost minune și zic de sînt am fost și altădată de n-oi mai fi mă voi renaște iară cum mugurii plesnesc pe crengi bătrîne flori să revină-n primăvară pornit din flăcări mușc și-n dinți tăciunii chiar dacă frig n-or să mă doară pe limbă n-am papile gustative ci cuiburi de cuvinte pară mă voi renaște eu sau alții nimic din toate nu se schimbă e timpul roată infernală...