sub zodia șopîrlei

mic, lăsat pe-un țolic, copilul molfăie liniștit mărul tatăl cu mănecele suflecate și mama cu poalele legănate de boare, pășeau sacadat,aplecați într-o jumătate de rugă, spre soare. prășeau. se simțea protejat. o ciocîrlie făcu țăndări liniștea. o căută cu privirea. fermecat o privi pînă aproape n-o mai zări apoi, i se opri răsuflarea văzînd-o cum cade , străfulgerînd în cîntec,din ceruri. liniște. un greier negru și mic îi ateriză pe picioare. se aplecă să-l prindă. țup. în iarbă, oriunde, nu se mai văzu. în patru labe. surprins. în fața șopîrlei. era o jucărie pe care n-o mai văzuse. întinse mîna. gușterul o tuli. îl prinse de coadă. căpușorul îi trecu dincolo de hat prin perdeaua mohorului. dar unde e jucăria verde? se ridică. era o altă lume,un alb lăptos și străveziu. un copil rîse lăngă el. se jucară o vreme în țărna alburie rîzînd. ridică mîna și rupse dintr-un copăcel o ramură albă. dar,unde e mama,unde e tata? instinctiv se trase de-a-ndărătelea. - unde ai fost-că te-am căutat? - aici. cu nuielușa albă îl pedepsi lovindu-l peste fund. - să nu mai pleci nicăieri,ai auzit? seara,îi spuse totul nașei. -să nu mai spui nimănui unde ai fost și creanga asta ascunde-o,că nimeni n-o să te creadă. anii au trecut. au trecut peste aur,argint și-am ajuns în aramă. anagramez. de coada altei șopîrle am intrat într-un alt univers. paralel? țin în mănă o creangă ghimpoasă de mur... vă...mulțumesc!