cu două mari vînătăi

crini cu viclene priviri urme ce duc nicăieri rouă pe trupuri de viermi iz de pămînt urinat de cîinii stelari ochi parșivi lunecoși de muieri zvîcniri în mușchi inelari iarbă făcută baloți ce se visează o carte tîrfă hilizîndu-se cu țîțele sub alint de satiri afrodită înjurînd și scuipînd într-o parte țucal legat de coada murgului meu ești azi ca și ieri cum fi-vei mereu curiozitate și-mi vine așa să-mi pocnesc un pumn în ochiul meu stîng să nu mai văd cît sînt de nătîng și unu în dreptul să n-o mai fac pe-a deșteptul și cu două mari vînătăi să te privesc trinitate viață lume și moarte și să rîd hohotind șiroind pînă-n ciorchinii galactici pînă-n miezul pămîntului care sînt și care mă arde...