descifrare
Dumnezeul meu e un ursuleț umplut cu paie și pentru că aș putea trece cu el prin apa aceasta adâncă am un aer serios pe care adulții nici nu-l observă, ceea ce e perfect pentru înclinația mea
ICiarina copuzarupoemul pe care mi-l spun numai mie
e un cuțit între noi cu două capete tăioase de oriunde am începe simt cum se scurge sîngele pe mîini de ce văd resturile iubirii agățate ca o copilărie căreia i-am sfîrtecat
ICiarina copuzaruDrumul
eram aproape la sfîrșitul drumului cînd paznicul mi-a spus despre întoarcerea lui; îl așteaptau copiii, soția, dar mai ales cartea cu paginile numerotate invers. bine, omule, dar în față e
ICiarina copuzaruDiatonic
O singură fereastră e aici îmbătrînește mai ales noaptea prin ea se pot vedea cîinii ce păzesc orașul cînd plouă i se lipește de mîini noroiul alb și oamenii așteptînd înșirați eu nu-i spun să
ICiarina copuzaruLiniște dodecafonică
Ai văzut cum fuma Zappa pe scenă în timp ce dirija orchestra? (nu-mi plăceau pauzele-n care mă priveai aș fi vrut să-ți spun că înainte nu m-am simțit singură însă ai fi interpretat în o mie de
ICiarina copuzaruUn cuțit care nu știe să taie nimic viu
Rămăsesem atîrnat prea mult timp dedesubt – un praf albăstriu te-acoperea strănutai ca dintr-o fîntînă apoi strigătul mi se făcea arici de mare pe suprafața gîtului mi-am dat seama că oricît
ICiarina copuzaruLa înmormîntarea mătușii mele era veselie, m-am dus cu multe kilograme de portocale
Tata mă bătea din cînd în cînd - mai ales dacă aduceam copii acasă La școală, am jucat în piesa „Oul sinucigaș”, fără să spun nimănui din familie (fiindcă nimeni nu agreea teatrul) Nu-mi plăceau
ICiarina copuzaruEu n-am nume în lumea aceea
(Piticul din palmă desface ocheanul) mă rujez fără să mă uit în oglindă țigara între buze lumina de neon ca rochia albă a unei călugărițe nu e a mea tăcerea aceasta (privește marionetele în
ICiarina copuzaruTrecutul - negativ
mi-am construit o căsuță de jucărie peste inimă am pus în ea fluturi cu cheiță și păpuși fără ochi un aparat mic fotografiază negativele vezi aici pata asta albă sunt eu uite dacă
ICiarina copuzaruMăști
Nu există linie de demarcație între mînă și vis stau cu fereastra deschisă albul meu sau al unui păianjen natura sau comediantul bîlbîit care pronunță replicile fără greșeală pe
ICiarina copuzaruPăpușa vorbitoare
Trupul meu nu știe cum să se rotească așteaptă răcoarea visul spre dimineață e un anotimp deasupra tavanului tot mai aproape sînii lipiți de ferestrele transparente țin între ei soarele
ICiarina copuzarueribui
femeia nebună plimbă un cărucior gol camera toracelui e plină cu harpe îmi spune că nu vorbește niciodată singură muzica tăioasă învinețește degetele lumea e marsupiul ei plămînii tresar ca două
ICiarina copuzaruCînd soarele era o felie de lămîie și eu așteptam cuțite să-mi crească
De multe ori am crezut în mine ca-n ceva ce nu există și am scuipat în vis călugării care voiau să-mi taie părul din hainele lor am făcut adăpost pentru licurici mamă, o să-mi las unghiile
ICiarina copuzaruCremă hidratantă pentru umbră
La pălării și ciorapi de plasă renunțasem cu mult înainte trăgeam ușor un fir și mă destrămam pe dinăuntru nici stația de autobuz nu mai era acolo deși ploaia s-a oprit deasupra mea ca și
ICiarina copuzaruFiresc
Pe limbă se oglindește luna cu miez de rodie în șira spinării am cioburi albe devin firesc ceea ce durerea-mi arată că sunt cînd eram mică visam să cumpăr un spital de nebuni credeam că acolo
ICiarina copuzaruArde scrisoarea asta să nu vadă nimeni în noi
Numai în colțul ochiului e februarie cearșafurile sunt păsări bolnave poate ar fi bine să-i crezi îți vor spune că-mi place doar dulceața de trandafiri și pînza de păianjen o strîng fără să-mi
ICiarina copuzaruPieptul meu – un radio demontat
Mi-e teamă că n-o să se deschidă nicio ușă și numai noi vom rămîne afară nu va fi nimeni să vegheze îndepărtările noastre demult am demontat un radio să văd oamenii mici cum merg pe sîrmele
ICiarina copuzaruCea mai dureroasă externare
Nu mai pot scrie decît despre o boală rîvnită un păr despletit mîlos e memoria îmi presară vise printre măruntaie limba mea scorbură adulmecă prezentul ace de siguranță galbene mi se desprind de
ICiarina copuzaruDistanța dintre oasele noastre
Deasupra trupului dragostea chinestezică ne aseamănă cu acel napolitan privind cîțiva ani un șurub saltul în spatele căruia singurătatea devine elastică lama cuțitului meu e de mătase îți
ICiarina copuzaru„Hrana morților”
Fructul din inimă cu 613 semințe cu degetele - lupi albi căutînd hrana într-o furtună de zăpadă tristețea roade marginile camerei simt cum se mărește semnul minus pe vene amintirea ca un
ICiarina copuzaruRadiografia mea e un copac alb
De cealaltă parte a luminii nu se mai aude nimic tălpile mele prinse-ntr-o coajă de zăpadă așteaptă ghilotina străzilor ce seamănă cu rufele unui nou născut limbă smulsă îmi e somnul sub
ICiarina copuzaruMă caut între punctele cardinale din vis
Condamnarea mea în acest tablou cînd iarna e o frunză de sticlă cu buzele răscoapte după fiecare uitare oamenii se transormă-n păsări de noapte prin brațele noastre întinse mi-e teamă de
ICiarina copuzaruScrisoare către fiecare dincolo
Știu doar cum arătau mîinile tale - puținul real cu transparența unei mănuși strîmte în fiecare dincolo ce ne aparține - de cîteva ori ai oprit ceasul (dacă iluzia se termină cui o să ne mai
ICiarina copuzaruOricum ai așeza aceste strofe nu voi găsi drumul de întoarcere
Între mine și umbră sunt balansoare albe oasele mele ca un păr lung de mireasă caută decembrie în chip de suflet neatins las hainele sub ploaia depigmentată gleznele se-agață de un trup
ICiarina copuzaruSpatele unei fotografii
Se-adună adesea multă lume îmi caută pleoapele mă luminează cu lanterne sunt femeia care moare cel mai puțin (și crede-mă nu-i nimic bun în asta) cineva întîrzie să-mi închidă degetele la
ICiarina copuzaruDacă sîngele ne-ar încăpea-ntr-un fir de iarbă
Suntem doi ceasornicari furîndu-și orele din nevoia de-a locui în același piept ne-mbrățișăm ca și cum ne-ar fi crescut pe rînd mîinile inima c-un singur ochi am privit la-nceput lumea și
ICiarina copuzaruCînd port ceva în lesă trebuie să mă dezleg pe mine
Singurătățile mele purtate în lesă îmi pîndesc gleznele așa cum Goethe a așteptat-o pe Lotte în întunericul din trăsură oricum aș recunoaște faptul de-a fi altcineva din spatele oglinzii mă
ICiarina copuzaruDac-am putea fără s-atingem vreun acoperiș
Palmele noastre se-agață de articulațiile aerului respirațiile adună-n ele spațiul îl reduc la o singură trăire poate dac-am ști să cădem cît mai aproape unul de altul ne-am transforma-ntr-un
ICiarina copuzaruOasele mele măsoară lucruri
Lumea pe care vîntul o adună-n plămînii mei Și iubirea –vînătaie lipită de respirație În mersul firesc În împiedicarea firească Apoi totul devine o margine Ca și cum în fiecare zi Se
ICiarina copuzaruRătăcirea mea e-ntr-un singur loc
Mă cuprind cu vîrfurile degetelor un glas scăzut e-ntunericul respirația ca un bec ce pîlpîie-n cerul gurii dac-aș închide ochii-n locul în care știu că sunt doar eu aș simți cum materia se
ICiarina copuzaruCînd sinele se prinde-n rădăcinile noastre
Eu să fiu întregul eu să fiu prăpastia aerul trece prin mine ca un perete despicat la jumătatea luminii sinele ține lumînarea cu flacăra-n jos umbrele mele se rostogolesc galbene precum
ICiarina copuzaruNostalgia mea se-adăpostește-n orice pradă
Iubirile Ca două mîini ce cunosc scrisul Timpul se rupe Oasele mele albe sub aripile Fluturilor evadați Nu-mi amintesc decît gurile noastre De-o parte și de alta a respirației Atît de
ICiarina copuzaruÎmbrățișare
Port pe genunchi marea descărnată prin mine trec păsări de noapte alungînd niciun vis nu mă-nchide-n prezent ca și cum mîna ar roti deasupra-n gol bătăile inimii tale Fumul țigării absoarbe
ICiarina copuzaru