Cînd soarele era o felie de lămîie și eu așteptam cuțite să-mi crească

iata si poemul meu de sâmbătă spre duminică... îmi place acel \"știi mamă\" - o aduci tare aproape astfel :). Finalul este deosebit, nu mă așteptam. De fapt nici nu așteptam finalul, am citit, am intrat în versuri, nu doream un sfârșit. Nu voi tăia din text să evidențiez ce mi-a plăcut. Nu are rost. Mi-a plăcut tot. Discursul, amestecul de forță și delicatețe, imaginile prin care ai conturat răzvrătirea de atunci, lămâile-sori reflectați pe masă, cuțitul, un fel de lumină tăiată, despărtirea..., plecările viitoare. Bun!

poezie reușită, imagini deosebite, figuri de stil bine proporționate și de esență. Titlul este interesant și atractiv.Inedit:\"cerul precum burta unei gravide\".
LIM.

Titlul ți se potrivește. Ai schimbat tactica tăcerii pe asalt. Tai lumina cu astfel de versuri. Chiar! Dacă tăiem lumina lamiei de-afară ce-o ieși oare? O altă lumină din noi, cred...
Strofa a doua - câtă îndrăzneală, prin simbolul poetic al \"călugărilor\" ce tund în monahism o aspirantă, iar iuțeala transformării lor în adăpost pentru licurici, expulzarea lor departe fascinează.

un poem cu un crescendo care te ține fără respirație.
Strofa a doua are o intensitate... luminoasă a ideii,
cea de-a treia este încărcată de emoție și duioșie,
ultima plină de gustul acru al despărțirii.

Mi-a plăcut în întregime,

Ottilia Ardeleanu

un poem în care ineditul nu este unul nou, ci aclimatizat, și acest lucru nu poate decât să încânte ochiul sensibil la naturalețea poemelor semnate Iarina Copuzaru
ultrasensibil

Alex, mă bucură semnul tău. Ți-am promis și muzica pentru uichendul ăsta; n-am uitat. Doar că nu am reușit să înregistrez. Sau poate pentru moment e mai bine să rămînă imaginată

LIM., plăcările noastre, precum și renașterile, ne cuprind în straturi, titluri ce ne înfășoară și mai ales într-un cer născător. Așa îmi imaginez eu.

Dragoș, față de călugări, atracție și teamă totodată. Bine zici „aspirantă”. Îmi place să privesc lupta din ceea ce înseamnă cuvîntul ăsta, jertfa care-ar face lumina tăiată să fie fosforescentă.


Ottilia, pentru mine, crescendoul e specific și dramelor, și bucuriilor. Iar împletitura lor naște cel mai bun refren.

Silvia, e pe gustul meu electroșocul:) La fel și armoniile sensibile - și totuși sangvinare.


Vă mulțumesc pentru cuvinte.