Poezie
Mă caut între punctele cardinale din vis
1 min lectură·
Mediu
Condamnarea mea în acest tablou
cînd iarna e o frunză de sticlă
cu buzele răscoapte după fiecare uitare
oamenii
se transormă-n păsări de noapte
prin brațele noastre întinse
mi-e teamă de spațiul
în care mă vei reconstrui
din oasele mele poduri
devorîndu-și trecătorii
venele într-un mănunchi de străzi
pustiite și degetele de hîrtie
îngălbenind marginile orașului
unde se-ascund cerșetorii poeți
lîngă un pian fără clape
prima amintire e un gard
pe care-mi plimbam mîinile
memoria ca o veioza luminînd mijlocul ploii
știam oricît din mine
sub pleoape se scutura un praf greu
așa cum devine sufletul într-un ochi de apă
timpul
- corăbier despărțind
morțile noastre nenăscute -
îmi las trupul să cadă
umbra e un călău așezîndu-mă
între punctele cardinale din vis.
075.061
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- iarina copuzaru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 123
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
iarina copuzaru. “Mă caut între punctele cardinale din vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iarina-copuzaru-0031203/poezie/13918465/ma-caut-intre-punctele-cardinale-din-visComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
NAacest poem este traversat de o respiratie lirica ampla si eleganta
poeta este prizoniera frisonului liric\"iarna e o frunza de sticla\" un suflu umanist duce la\"oamenii/se transforma-n pasari de noapte/prin bratele noastre întinse\"
spatiul poeziei cere sacrificii într-o cetate oarba \"unde se-ascund cersetorii poeti/lânga un pian fara clape\"
poezia este purificare,sanctificare,asceza nobila:\"sub pleopae se scutura un praf greu/asa cum devine sufletul într-un ochi de apa\"
un final inspirat,într-o adevarata voce cosmica:\"îmi las trupul sa cada:umbra e un calau aezându-ma/între punctele cardinale din vis\"
poeta este prizoniera frisonului liric\"iarna e o frunza de sticla\" un suflu umanist duce la\"oamenii/se transforma-n pasari de noapte/prin bratele noastre întinse\"
spatiul poeziei cere sacrificii într-o cetate oarba \"unde se-ascund cersetorii poeti/lânga un pian fara clape\"
poezia este purificare,sanctificare,asceza nobila:\"sub pleopae se scutura un praf greu/asa cum devine sufletul într-un ochi de apa\"
un final inspirat,într-o adevarata voce cosmica:\"îmi las trupul sa cada:umbra e un calau aezându-ma/între punctele cardinale din vis\"
0
IPlîngă un pian fără clape
............
lîngă un pian fără clape
timpul
corăbier despărțind
..................
prima amintire e un gard
pe care-mi plimbam mîinile
memoria ca o veioza luminînd mijlocul ploii
știam oricît din mine
sub pleoape se scutura un praf greu
așa cum devine sufletul într-un ochi de apă
............
lîngă un pian fără clape
timpul
corăbier despărțind
..................
prima amintire e un gard
pe care-mi plimbam mîinile
memoria ca o veioza luminînd mijlocul ploii
știam oricît din mine
sub pleoape se scutura un praf greu
așa cum devine sufletul într-un ochi de apă
0
OADragă Iarina, un vis care are puncte cardinale este clar \"Condamnarea mea în acest tablou\". Într-adevăr, un poem ca \" o frunză de sticlă\". Vezi prin el transformarea, reconstruirea...
Și-apoi timpul în care \"îmi las trupul să cadă
umbra e un călău așezîndu-mă
între punctele cardinale din vis.\"
Frumos!
Ottilia Ardeleanu
Și-apoi timpul în care \"îmi las trupul să cadă
umbra e un călău așezîndu-mă
între punctele cardinale din vis.\"
Frumos!
Ottilia Ardeleanu
0
ICMulțumesc tuturor pentru felul în care ați scos poemul din ascunderea lui. Și versurile, dar și înțelegerea lor (identificată uneori cu punctele cardinale) ne modelează (și ordonează) ființa.
E o zi pe placul meu:)
E o zi pe placul meu:)
0
PP***
antologica, felicitari!
Condamnarea mea în acest tablou
cînd iarna e o frunză de sticlă
antologica, felicitari!
Condamnarea mea în acest tablou
cînd iarna e o frunză de sticlă
0
IC, sunt încîntată de semnul lăsat.
Și condamnarea pe care ați rostit-o e tot un semn... al interiorului poeziei.
Vă mai aștept.
Și condamnarea pe care ați rostit-o e tot un semn... al interiorului poeziei.
Vă mai aștept.
0
\"Condamnarea mea în acest tablou
cînd iarna e o frunză de sticlă
cu buzele răscoapte după fiecare uitare\"
Să recunoaștem, nu citim chiar în fiecare zi așa ceva.
Pe urmă:
\"mi-e teamă de spațiul
în care mă vei reconstrui
din oasele mele poduri
devorîndu-și trecătorii
venele într-un mănunchi de străzi
pustiite și degetele de hîrtie
îngălbenind marginile orașului\"
Apoi:
\"memoria ca o veioza luminînd mijlocul ploii\"
Și, de fapt, marea scufundarer în poezia acestui poem:
\"sub pleoape se scutura un praf greu
așa cum devine sufletul într-un ochi de apă\"
Sfârșitul?
Sfârșitul sună așa:
\"umbra e un călău așezîndu-mă
între punctele cardinale din vis.\"
Slabe, foarte slabe șanse ca acest poem să nu aibă o stea!
Stea!