Poezie
poemul pe care mi-l spun numai mie
1 min lectură·
Mediu
e un cuțit între noi
cu două capete tăioase
de oriunde am începe
simt cum se scurge sîngele pe mîini
de ce văd resturile iubirii agățate
ca o copilărie căreia i-am sfîrtecat intestinele
sub bătăile inimii stau
le-aud - pietre aruncate în apă -
somnul are miros de săpun
întinde hainele mele decolorate pe frînghie
s-au lărgit atît de mult
încît îmi închipui că ești lipit de mine
și sîngerarea e imposibilă
ca și cum am fi dintotdeauna doi morți
pentru care doar dragostea
0138966
0

Știu că această expresie dă dramatismul maxim,
stării trăite...
Totuși, cuvântul \"intestinele\" e prea dur...
Sunt sigur că poți găsi un alt cuvânt,
poate mult mai nimerit...
Te las să încerci...
Îți păstrezi prospețimea verbului și a ideilor
și pot spune că ești în primele zece
\"nume adevărate\" de pe acest site...
Sibi, cititor constant