Cea mai dureroasă externare

Cred că ar putea foarte bine fi încadrată la poezie de dragoste. Îmi place în mod deosebit \"limba mea scorbură\".

Nu am decât trei cuvinte: Doamne, ce frumos!

Am o singură obiecție: \"perfuzii pentru singurătate\". Metafora e bună, dar parcă aș fi așteptat o altă formulare. Cred că poemul stă într-un echilibru instabil, asemeni unui acrobat pe sîrmă. Este încărcat de metafore și asta ar putea să fie un dezavantaj. Cititorul este exploatat (cu bună știință, presupun) dar asta presupune și riscul de a pleca din el cu o emoție (asta e de bine) dar și cu o încărcătură lirică densă, care-l face să se blocheze la un moment dat, el neștiind ce să rețină mai întîi, memoria ca un păr despletit, limba scorbură, acele de siguranță (galbene) care se desprind din trup, vasul de sticlă cu perfuzii pentru singurătate (cred că mai bine ar fi sunat \"împotriva singurătății\"), strigătul ca țesut muscular, inima ca un coridor lung de spital sau dragostea ca boală infețioasă.
Blaga spunea că o metaforă face un poem, a doua îl ucide. Sper să mă fac înțeles bine, poemul mi-a plăcut, dar am sințit nevoia să te previn asupra riscului de a metaforiza excesiv.
Cu scuze pentru deranj,
al 88-lea cititor,
anton

Monica, am încercat să adun (cu acea „limbă scorbură”) prezentul în acest poem. Într-o măsură voită nu am reușit. Eu îți mulțumesc pentru semn.

Luminița, mă bucură foarte mult cuvintele tale. Chiar mă gîndeam că nu-i place nimănui poezia.

Domnule Liviu, am înțeles ceea ce mi-ați spus. Chiar după ce am terminat textul am avut aceleași gînduri, iar în următorul poem am încercat să țin mai înfrînat, ca într-un vas de sticlă, încărcăturile metaforice. Nu mai am acum forța compozițională de a schimba ceva, dar e foarte bine că mă ajutați cu aceste sfaturi; și mai bine e că sunt de acord:) Cu siguranță or să-mi folosească. Vă mulțumesc.