Oricum ai așeza aceste strofe nu voi găsi drumul de întoarcere

La mulți ani pentru Patria noastră
de Pământ și de Cuvinte!


Mulțumesc pentru locul unde m-ai trimis
și în care am găsit Cântecul,
Versul, așa cum ni le-a dăruit Orpheu...


\"unde oamenii abia înainte de moarte
rostesc primul cuvînt\"

Oare, ce cuvânt am rosti noi înainte de moarte?
Frumoasă pribegie întru căutarea acestui cuvânt
mi-ai dăruit! Mulțumesc...

un vocabular liric foarte bogat ,pe alocuri încarcat
imagini inedite ne dirijeaza spre senzatii noi care surprind:\"pe limba uscata îmi cresc straturi de /violet\";\"gleznele se agata de un trup neutru\" ;\"autobioigrafia e carapacea ferestrei\";\"îmi pulseaza -n palme capilarele zapezii\"
poeta forteaza panoplia imagistica si creeaza cu talent noi ipostaze stilistice
as elimina punctele (pauza) din final caci taie din greutatea sensului acestui poem si mesajul se lichefiaza cu aceasta \"respiratie\" întrerupta si neasteptata

Domnule Aurel Sibiceanu, comentariul dumneavoastră mă bucură. În pribegia aceasta mă aflu și eu, spre ceea ce se află în neascuns.

Doamna Angela, am așezat acele puncte pentru a facilita lectura, dar observația pe care-ați făcut-o e bine primită, ajutîndu-mă să văd folosul contrariului. Mulțumesc pentru cuvinte și pentru ajutor. Încă nu pot stăpîni forma poemelor. Mai degrabă ea mă îmbracă pe mine.

imi plac anumite versuri: \"vad orasul meu contemporan cu uitarea\", \"eu si iarna ar trebui sa avem aceesi grupa de sange\". dar excelatia vine de la acestea: \"unde oamenii abia inainte de moarte/ rostesc primul cuvant\".

hai să-ți spun de ce nu-mi place mie acest text: (deși nu cred în verbul a plăcea în sine, dar cred în adera , a simți ,a vedea, a auzi, etc)
mi se pare că te îndepărtezi și îndepărtezi totodată cititorul care sunt, conceptualizând f mult ceea ce vrei să comunici , ce simți. Mai precis, când te citesc te văd în voaluri
dese
pe care le strângi pe lângă tine, te înfășori și te strângi, te tot înfășori
de nu te mai știu, de nu le mai văd

Hai să-ți spun și ce văd f clar și expresiv din ce-ai scris: \" balansoare albe
ca un păr lung de mireasă \"(nu oasele ) mi se pare că aici parcă ai desenat cum simți tu un decembrie. Și mie se mai pare că aici ai un enunț f bun pt ceea ce ești \"eu și iarna ar trebuie să avem
aceeași grupă de sînge\"

un typo de corectat : \" ar trebuie\"

În primul rînd vreau să-i mulțumesc domnului Liviu Nanu pentru recomandare.

Apoi: Rareș, mă bucură aprecierile tale. Te mai aștept.

Alice, mie îmi place că nu ești o cititoare impasibilă, ci o lecturăreasă-carapece, adică vrei să ajungă la tine legăturile dintre cuvinte și exterior (interiorul tău). Poate fi, pînă la urmă, o speranță a scriitorului de-a accede la o mai bună rezonanță (a identității). E posibil ca transferul de iarnă să fi pornit de la mine...

***
un vers deosebit!

îmi pulsează-n palme capilarele zăpezii!

Remarc versurile: „unde oamenii abia înainte de moarte /rostesc primul cuvînt”. Cred că ar trebui făcut ceva cu sufletul acela (din prima parte) că prea s-a demonetizat (poetic) cuvântul. În rest, sensibilitate și alb, zăpadă și introspecție. Cu amiciție,

Ioan J

, oricum am așezat aceste idei, poate nu am găsit cuvintele potrivite:)
Este, într-adevăr, o demonetizare. Poate m-a însuflețit puțin cam mult acest suflet. O să țin cont de sfat. Mulțumesc pentru semn.