aș fi putut să nu dar da-ul mi s-a părut mai sexy
mai aproape de soare
mai aproape de tine
apoi i-am zis da-ului salut va trebui să conviețuim
să împărțim aceeași pâine
să naștem aceiași
domnule pilot portughez
cu școala de aviație absolvită în ungaria
fără frică de turbulențe
fără frică de stâncile croației sau de crestele înzăpezite ale serbiei
cum facem domnule
cum facem să
e țara mea
zice un român trecând în viteză pe lângă un canal de televiziune sau poate chiar pe lângă propria inimă
e țara mea
zice un câine cu o mână de om în bot sau poate era o labă de câine cu
ce frumos cresc copacii
și ce înalți câte unii îi vezi stând la semiînălțime
de-a lungul șoselelor
parcă să ascundă puietul din zonele îndepărtate
ce frumos cresc copacii
de parcă se grăbesc să
și calul a întrebat ca vântul sau ca gândul
și călărețul a spus ca vântul
fiindcă mama e pământeancă
iar gândul nu ajunge niciodată la destinație
și gândul din gelozie
a părăsit călărețul
iar
avionul cu motor are un stomac imens
însă un suc gastric care nu ne poate afecta
și zboară atât de repede
încât niciodată nu rămâne timp
să ne vomite de la înălțime
pomii fac mere
pomii fac cireșe
iar dacă alegi unghiul perfect
o mână deschisă poate semăna cu un glob pămîntesc
aveți grijă de noi când ieșim în stradă
pentru jocuri de oameni mici
și mai
femeia cu buza tăiată este o femeie indecisă
născută din stele tăiate
și care râde întocmai pe din două
la fel cum se împarte soarele la apus între clădiri și oameni
ea nu se plânge de însemnul
v-ați pregătit de sfârșitul lumii?
v-ați făcut un set de reguli cu ce are dumnezeu voie să spună și ce nu?
v-ați hotărât unde preferați să aibă loc judecata, la fumători sau la nefumători?
sau
oamenilor le curge sânge din nas însă numai prin nara dreaptă
pentru că iadul nu e sub pământ
ci pe obrazul drept al omului
unde e cald
și unde se distinge iubirea
care îi curge prin nara
tot ce am de la tine e foarte puțin
numele
și cât să dai de băut unui câine
absența ta însă e mai mare
un fascicul îndepărtat
ieșit din galaxie
dar care crește și crește și împinge pământul cu
douăzeci și cinci de tineri au fost uciși
în timpul unui atac terorist
pus la cale de douăzeci și cinci de tineri mai vârstnici care nu mai credeau în tinerețe
și care au fost învățați
de alți
bună andrei eu sunt tipa
pe care o visai când erai mic
și care îți întindea mâna fără să o cunoști
fără să ai habar de ce soarele e doar o lumină care vine din dreapta
precum un umăr drept mai
e nevoie de patru mii de morți
pentru ca următorul om viu să se întrebe până când
în timp ce își dă și el duhul
alături de grupul lui de patru mii
din patru în patru moartea dă pe gât un pahar de
oamenii fericiți sunt cei resemnați
cei care coboară oblonul în fața furtunii
sau care leagă strâns barca de stâlp să nu fie purtată de valuri
fericirea e mai simplă decât singurătatea
când
pentru mine apocalipsa e doar o macara cu cearcăne
un fel de ființă singură cu o masă
la care pune un scaun în plus
din dorința de a avea o familie
pentru mine judecata de apoi e un fel de viol
și o să te iubesc mereu precum timpanul iubește simfonia a noua
iar aceasta se lasă mereu dezvirginată de el
sau invers
în muzică oricum sexul nu e între sexe
urâțenia pământului potcovește bărbații apți de război și le pune coame albe
ca sângele să se vadă de la distanță
urâțenia pământului lasă oamenii în pielea goală
și confiscă florile primite de
sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcția ochilor
tu parcă privești spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toți locuitorii pământului în camera noastră
și cum de te uiți la