Poezie
nu te cunosc
1 min lectură·
Mediu
tot ce am de la tine e foarte puțin
numele
și cât să dai de băut unui câine
absența ta însă e mai mare
un fascicul îndepărtat
ieșit din galaxie
dar care crește și crește și împinge pământul cu o așa forță
încât toate apele se duc în jos
e de mirare
că pământul ăsta încă mai dă de mâncare
chiar și așa în pielea goală
cum îl lași tu
și că nu se rușinează
ah
aici sunt femeie
sunt pământul
am auzit glasul tău și m-am temut că sunt gol și m-am ascuns
și unde e poetul
ai întreba tu în tăcere
în mine e poetul
ar spune el
și gândul său se rezumă la tine
precum se rezumă lumea unui copil la un magazin vestimentar
când îi dă mâna tatălui
iar cu cealaltă prinde mâna unui manechin
ca să se facă trei
035.827
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adam Rares-Andrei
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Adam Rares-Andrei. “nu te cunosc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adam-rares-andrei/poezie/14101002/nu-te-cunoscComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Un poem-meditație străbătut de fiorul melancoliei. Metafore puternice, cu impact asupra cititorului: ”absența ta...un fascicul îndepărtat/ ieșit din galaxie”...”și unde e poetul/ ai întreba tu în tăcere/ în mine e poetul/ ar spune el...” și ar avea perfectă dreptate! Stea!
0
Distincție acordată
poetul, aș spune eu!
ai dezvoltat ideea la nivelul universului pentru ca impactul să fie acela dintre cititorul avid și o poezie bună care transmite instant și care te lasă pe gânduri.
frumos!
ai dezvoltat ideea la nivelul universului pentru ca impactul să fie acela dintre cititorul avid și o poezie bună care transmite instant și care te lasă pe gânduri.
frumos!
0
Va multumesc!
0
