Poezie
marea cu sarea
1 min lectură·
Mediu
mereu m-am gândit că oriunde te-ai îneca în marea neagră
te-ai simți ca acasă.
daca ai întoarce fața spre mal înainte să mori
ai vedea călușarii cu capul în pământ.
așa se zice,
e o copie a lor tot timpul pe malul mării
și își înmoaie opincile în apa sărată înainte ca mortul să se ridice de pe prosop.
e ca și cum te-ai decide să iei de nevastă o femeie
pe care o vezi în fiecare zi în același autobuz
și în fața căreia taci de fiecare dată.
așa se zice.
că marea e așa tăcută înainte să intre mortul în ea
de teamă să nu se răzgândească.
și stâncile tac
și podurile tac
și pescărușii tac.
mereu m-am gândit că marea nu e neagră din cauza algelor,
ci pentru că poartă doliu
și că atunci când voi întoarce capul, călușarii vor fi plecați de mult.
086025
0
deși are o voce distinctă (ispititoare ca a unei sirene), nu am să mă aventurez în largul acestui text; am vrut numai să-ți spun că mi-a plăcut teribil cum ai jonglat cu ideile de topos și etnic.
cred că, dacă ai renunța la unele elemente de legătură (de exemplu: "te-ai simți acasă") sau la sensul propriu al verbelor (de exemplu: "să mori" - nu cred că ar strica puțină stilizare), ar ieși un text pe cinste.