alerg cu stânga și dreapta în auz,
mă împiedic de tine și de pietre,
mă cunosc mai bine decât bate vântul
și fluviul.
acolo nu depășesc rațiunea, ci adorm
în sternul ei dogoritor
așa cum
mantaua sa e un covor stângaci,
iar cerul nu uită să se tot răzbune:
cimitire închise și degete impământate în linii
și puncte- de aici începe totul!
curând ziua e la fel cum pensula se
despre el a spus timpul
despre mine cântă virgula și-mi pune punctul pe rană,
îmi decojește si descoase tâmplele,
lujerul și ceasul...
când se roagă mainile nu i se văd,
iar când
AR