Adam Rares-Andrei

te-am avut într-o viață ca pe o lămâie într-o palmă stoarsă bine cu unghiile crezând că țin de mână un copil gata să cadă mi-am mânjit buricul degetului mare cu un fel de soluție ambiantă, o

dimineața în jur de 6 sunt trezit de camioanele ce-mi fac cafeaua sorb până la ultima picătură oamenii matinali cu cizme în zăpadă cu linii în loc de mâini ca să știu că toată zona e o

scările rulante mă duc într-un subteran în care tigri își ling rănile și își desfac amintirile să le ningă pe geamuri trenul acesta mă va duce departe atât de departe încât cântecul roților îmi

* noi avem lumea noastră sub fotoliu se deschide o poartă cu flori de metal învață să scrii cu majuscule până când ceasul de la mână cade într-un somn greu, până când ți se dilată pupila

fetița se uita la el era mai mare ca ea pe atunci ochii lui alergau printre scaune aștepta să i se picure în ochi cu întâmplări aștepta ca oricine de vârsta lui o corabie pe podea cu care să

m-au întrebat reporterii ce viciu am și le-am spus că dimineața și seara mă îmbrac în piele de om și imit gesturile lor cel mai mult îmi place, le spuneam, să râd copios atunci când mă mint că

un călăreț a uitat sabia în drum și melcii și-au făcut cochilia cea mai scumpă din mânerul ei iar ciocârliile sâmbăta își așterneau partiturile în tăiș. îmi spuneam, asta e sabia din drum cu

așa că fă-ți cruce din înjurături și coboară-te idol pe cearcănele dimineții fii dumnezeul de plasmă cu nările degerate și oprește-te în fața prăpastiei. de acolo retrage-te în

se înaltă 8 anotimpuri în care eu sunt echinocțiul de serviciu solstițiul nemăsurabil cu penele ude cu degetele din călcâie tâmple meschine am ajuns în ultimul deceniu aștept să explodeze cu

m-am născut într-o altă țară unde copiii se nasc bătrâni și femeile își yboară creierii după miezul nopții o lume fără accidente cu cimitire dezbrăcate în bustul gol și pozând pentru

23 decembrie. ninge în capitală sticleții își iau pădurile în spinare și lupii se prăbușesc în zăpadă. damian are cancer. peste cimitir parcă a trecut un an lumină e-o noapte-n cavouri de

cântec: pasăre de ciment te știu de când erai ou. ai spart coaja cu ciocul ca și cum ai descoase un piept în care te-a ascuns Dumnezeu. pasăre de șuruburi te-au lovit cu piatra piatra

pe genele tale ninge cu apocalipsă ca și cum ar ninge cu pași pentru cei ce dorm sub asfalt. nimeni nu te-a tunat cum mă fulgeri tu, tu ai cuvinte, înveți să tremuri după moarte ca și cum ar

mă uit în strofe ca la o ploaie algebrică de secunde și parcă sunt îngânat, parcă aud iernile în paharul cu apă mă aplec să te-aud pentru totdeauna te dezbrac de subiecte, te-acopăr cu propria

tu ești desculță de carne cum se topesc planetele în cancer pe tine mileniul te scobește de infinit ești mai sfântă cu fiecare sutime, cu fiecare cadavru ne-aruncăm în același sicriu azi ne

vanitatea măsoară câte un chip, câte un morfem singular de femeie, vanitatea e surdă. într-un perimetru mă scald cu unghiile încătușate unghii de ciment, îmi agăț centimetrul de părul

trăiesc într-o cutie de bere cu cinci pești care înoată cinci guri care se adapă cu sângele verde o culoare care țese tramvaie pe linii și pieptul meu, o, pieptu-mi mereu se deschide să renască

ilinca, tu te-ai dezbrăcat de piele-ntr-o seară, atunci când lupii își spuneau rugăciunile și ieșeau să ii plouă ninsoarea, mă uitam la tine cum alergai în cercei ca și cum ai fi fost un cal

a mai trecut o noapte și a venit ziua... locatarii cartieruluiu adunau păsările moarte păsările moarte adunau rând cu rând pământul. aveam de gând să mă întreb ceva nu mai știu ce mama mă

mă mănâncă un decibel grăsime cu grăsime, carne cu carne lăsându-mă un schelet care clipește cu zăpadă... mă strivește un fa# ca și cum m-ar prinde dimineața gol pușcă în piața libertății cu

erai într-o țară străină cu gura astupată și umerii goi întunericul avea mici discuții cu ferestrele iar joi te luam mereu de prin baruri.. la început nu înțelegeai dragostea nu moare din

mușuroaie de ploi scurg 2 ani nu e vară când tu mă strigai la poartă câinele nu mușcă intră și zburdă ca un cal prin sertarele casei pe sub dușumele ascultă liniștea dintr-un mușuroi de