Poezie
gingii
- viscole calde -
1 min lectură·
Mediu
se înaltă 8 anotimpuri în care eu sunt
echinocțiul de serviciu
solstițiul nemăsurabil cu penele ude
cu degetele din călcâie tâmple meschine
am ajuns în ultimul deceniu
aștept să explodeze cu tot cu mine parapetul de sărăcii
și lucruri mici,
acele dungi de pe o schelă
de pe o gingie ce ține calea lactee
și n-am iubit pe nimeni în genunchi
niciun cadrilater nu mi-a ascuns bănuielile
frica de arhangheli și de zgomote
mă las îmbălsămat ca un faraon spărgând clepsidre
în poza mea mi se văd plămânii
cartierul în care închipuim inundații
veneram scânduri umede
și-ți spun, 4 după-amiază pentru totdeauna,
cunoști,
basul ascute evenimente de seară
într-un univers zămislit de gingii
de bărci pe ape ca blocuri
pe mine mă cheamă planeta
ca un sac de sare netopit pe buze
călare, în galop spre niciunde.
001.542
0