Poezie
ei
- si alta -
1 min lectură·
Mediu
un călăreț a uitat sabia în drum
și melcii și-au făcut cochilia cea mai scumpă din mânerul ei
iar ciocârliile sâmbăta
își așterneau partiturile în tăiș.
îmi spuneam, asta e sabia din drum
cu coridoare de frasin și cu lăcuste de pădure
uitată de un zmeu cazac.
venise de trei ori toamna
și pânzele de păienjeni au prins promoroacă
sabia de oțel înghițea pământ
și se făcea nevăzută,
dintre frunze
m-am aplecat să ridic mânerul
și un bâzâit de tractoare,
de ploaie
m-a asaltat peste glezne.
sunt călăreț peste drum,
cu sabie uitată la brâu
melcii se cuibăresc între haine, în buzunare o ciocârlie
își spune sonata,
cum vrea să devină zmeu.
043.371
0

și se făcea nevăzută,
dintre frunze
m-am aplecat să ridic mânerul\'\' daca inghitea pamantul nu avea cum sa devina nevazuta. poate pamantul devenea. sau poate ai vrut sa zici ca pamantul inghitea sabia.
in loc de zmeu cazac eu as pune zmeu posac :)
\'\'și un bâzâit de tractoare,
de ploaie\'\' de aici ma asteptam sa zici ceva de taranul roman, de agricultura, de productie la hhectar. :) dar nu a fost asa, pentru ca
\'\'m-a asaltat peste glezne.\'\' ....
cred ca ai fortat putin poezia, ceva mai multa lejeritate era ceruta.