Poezie

viciu

1 min lectură·4 decembrie 2009

Mediu

m-au întrebat reporterii ce viciu am

și le-am spus că dimineața și seara

mă îmbrac în piele de om

și imit gesturile lor

cel mai mult îmi place, le spuneam,

să râd copios atunci când mă mint că am un servici

și că duminica trebuie să stau sub o turlă.

apoi m-au rugat să le spun cum sunt când nu port piele umană

m-am fâstâcit,

oamenii sunt atât de mici când sunt priviți cu ochi mari

încât mai bine se simt câinii

atunci când speră la o pătură sub scară.

am răspuns putred

că sunt ca un abur de cristal ce iese dintr-o oală clocotind,

o haină roasă de molii într-un ev mediu fandosit,

evident n-au înțeles.

ei știu că există un salon

în care merg toate sufletele, spre camere speciale

rezervate pentru fiecare

și că sunt întâmpinați de inorogi și feciori cu stele în frunte

am vrut să le spun,

că îi adăpostesc mereu în lume ca într-o chilie de călugăr

și că le țin de cald de crăciun,

dar se înserase.

trebuia să îmi iau pielea de om.

001.606

Adam Rares-Andrei. “viciu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adam-rares-andrei/poezie/13917762/viciu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.