Poezie
pe drumul
- să văd -
1 min lectură·
Mediu
scările rulante mă duc într-un subteran
în care tigri își ling rănile
și își desfac amintirile să le ningă pe geamuri
trenul acesta mă va duce departe
atât de departe încât
cântecul roților îmi va fi o colivie
să nu pot escalada,
să nu pot evada vreodată
ca și cum aș fi un lanț ruginit pe fundul cerului.
cobor în adâncul tavernei
și știu că odată voi fi sus pe clădire
un etaj nelocuit de căldură
am un lift ce mă duce călare
spre unghiuri, triunghiuri, mă simt o plagă,
un nomad nechezând în nisip
pe mine mă poartă acest vânt
nicăieri,
dar știu că aripile sale sunt de ajuns
să mă închin pretutindeni.
001.566
0