Adam Rares-Andrei

Sunt omul cu cană pe spate, caut licoare. Sunt omul cu cana ciobită pe spate, decolorată, nemodelată, făcută din porțelan de calitate, cu toarta aplecată pe spate. Caut licoare. Servirea

dimineață ne-au dat coji de pâine la prânz o zeamă dulce de porumb seara nuci de casă și noi am dat înțelegători din cap și am numit toate acestea sfânta ploaie de vară veneau șiroaie de porții

există moarte dupa viață eu am văzut-o cu ochii mei undeva în vest undeva în brațele tale era noapte era un soi de vânt spulberat și mi-ai spus există orice ai vrea tu să existe dar mai

e ziua în amiaza mare iar eu și cerul încă negociem cine să tragă primul trage tu îmi spune cerul trag îi spun eu dar nu știu în care jumătate să trag ce contează stai nu trage a zis cerul nu

și dac-aș fi mănunchi de piele-ntoarsă și dacă în surghiun curea m-ar pune blugii tăi apropiați câteva găici să umplu cu mâna ar trebui să mă strângi cu mâna pielea ta ne-ntoarsă pielea mea

noi doi ne-am mai văzut o dată lighioanele ne lingeau coastele vântul noroaiele câteva specii aveam cearcăne într-o zi ne-am fi putut revedea iar cearta aceea unul cu spatele la celălalt ar fi

cică... poezia aceasta e despre altcineva, ar trebui să-ți faci griji. ei spun că ar trebui chiar să te schimbi, să îți tai unghiile, să te hrănești ca o vidră, ei spun că nu mai merge cu razele

nu o să-ți vină să crezi cum părul șaten al iubitei mele a împânzit lumea cum limbile pământului s-au încâlcit tăcând deliberat e incredibil cum toate creaturile au întins mâinile către cer făcând

am o teamă. privind de sus, dintre noi doi, cine sărută și cine se lasă sărutat? privind de sus, suntem o stâncă sau două stânci mănoase dintr-un trup? eu am o teamă. mă tem că, așchiile ce ne

când plângi, pământul e un cer care absoarbe, iar ploaia doar ceva ce te imită.

am învățat pe dinafară. la fel și venus știe pe de rost atâta întuneric, am învățat și eu, aproape pe de rost, că mai rămâi. sau, cel puțin, așa mă-ncearcă. ce fac cu-atâta întuneric? pe unde-l

dacă aș avea un coridor în față, aș intra în el și te-aș întâlni: "bună, te iubesc! oare cum te numești?" ce ninsoare! de-ar ține-o așa încă două săptămâni, aș putea îmbătrâni descheiat la

am să te iubesc la diateza pasivă am să mă pricopsesc cu tine de-nviere ca și cum m-aș pricopsi cu un aluat nedospit am să mă-nchid în cameră cu tine și-am să ung tocul ușii cu sânge dumnezeu ne

mă tem că am scris pentru mine mă tem că am murit am scris ceva dar uit incendii inundații cutremure am scris un requiem mă tem că-i pentru mine a zis mozart de teamă c-am să mor am scris tot ce

de câte ori pleci de la fereastră, ajungi diferită în cameră. cortina ți se trage în față, se fredonează, se cântă pe alocuri și tremuri ca un om mare, se plouă, se cicatrici comestibile și

tu erai blondă, eu eram un televizor vechi, eu eram cineast, tu un câmp verde închis și deshis la soare. greșeala ta era că zâmbeai mai mult decât reușeam eu să îmi închipui, bucuria mea era că

când pictezi îmi întorc o parte din ochi către mine privind către tine iar roșu descrie cu negru cum galben ajunge să verde și galben când iei o pauză rămâne totul înghețat iar o parte din ochi

am să te las așa cât să nu fii mai bine să nu fii când nu ești e mai bine parcă nici eu nu sunt când nu sunt e mai bine parcă nici tu nu ești și mi-e mai bine nu-i nimic și-i bine când nu e

întreg pumnul mi-l strâng cu dumnezeu: eu să-ți răsfrâng părul peste umeri, el să elibereze celelalte păsări. se spune că păsările cad hrană pământenilor, pământenii spun că săgețile, săgețile

se vor chema arcade. mâinile. precum mlădițele ni le-am unit. noi. eu și cu o gramadă de eu de care mi-a fost milă. arcade. arcade vor părea de la orizont, iar de aproape mâini. să treci. pe

putem aștepta până mâine parcela aceasta e plină de idoli vor fermenta sub pământ ca toți ceilalți le-am spus ei aruncau și restul de bolovani peste bucățile acelea de lemn care vorbeau peste

într-o noapte s-a făcut zi și prânz, iar soarele, după-amiază, a produs o așa noapte, încât am realizat cât de bine ar fi să te întâlnesc într-o dimineață și să te păstrez, până când soarele