Poezie
jurnalul unui sclerotic
1 min lectură·
Mediu
dimineață ne-au dat coji de pâine
la prânz o zeamă dulce de porumb
seara nuci de casă și noi am dat înțelegători din cap
și am numit toate acestea sfânta ploaie de vară
veneau șiroaie de porții ne mânjeam ne destrăbălam
e blasfemie să va jucați cu hrana spunea cineva mai mare
noi râdeam sau nu
și se întuneca
și se făcea lună
și se cântau greierii iar noi tăceam liniștiți numind toate acestea simpla zi de iulie
când luasem trofeul
sau când mă bucurasem să aflu că există viitor
când aflaserăm cu toții țipaserăm în gura mare de se surpaseră zidurile
se cutremuraseră arhivele
porțile
hamacul doctorilor
banerele cu angajăm personal
magaziile pline cu detergenți
solstițiul
când am aflat că există și mâine m-am bucurat în sinea mea
și am zis că dacă e să vii voi numi toate acestea
eu sunt un prost și vreau să mă mai păcălești o dată.
001.154
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adam Rares-Andrei
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Adam Rares-Andrei. “jurnalul unui sclerotic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adam-rares-andrei/poezie/14073637/jurnalul-unui-scleroticComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
