despre viteză

mi-a plăcut poemul cu pricina, sau cum să îi spun acestei poezii-circulare, sperând că nu greșesc să o asemuiesc unei construcții rotunde, suficientă sieși, fără cuvinte în plus, ori în minus?

are de fapt o anumită gravitate, certă, și o anumită inteligență a versului, care nu depinde de metaforă. Are o frumusețe care este acolo, fără a fi limitată de puținătatea mijloacelor metaforice, ceea ce este foarte mult, ca reușită poetică.

Mai departe, citez din partea a doua a poemului:

”și gândul din gelozie
a părăsit călărețul
iar calul a transportat corpul gol la destinație
și toți ceilalți au aruncat și ei
câte un pumn de pământ”

Înainte de primul vers citat, aș fi văzut delimitarea, asta ca să despart (dacă se poate) dpdv logic poemul. Oricum, este integru și complet, și fără delimitarea aceea, pe care am nuanțat-o doar la nivel de decriptare. Și cu atâta frumusețe conceptuală, de profunzime! Nu m-am putut abține să nu scriu pe marginea poemului, am fost destul de prezentă pe site în ultima vreme, și mi se părea că nu prea mai am nimic de spus, că exagerez, și că aș obosi, însă nu m-am putut înfrâna să nu mă opresc aici, acum. Felicitări, domnule, și să ne mai fericiți! E o încântare să vă citesc! ...aș fi donat stele în șir, pentru acest poem. Este o perlă. Aș fi spus bijuterie, dar de obicei bijuteriile presupun artificii scumpe, pe când aici e vorba de o inteligență a simplității.


cu felicitări,


Iulia