Eu n-am nume în lumea aceea

un poem cat se poate a spune de bun.. o privire intr-un posibil trecut... nu e a mea tăcerea aceasta... eram curios:

\"(face însemnări despre pădurile de smochini
îi duc ceaiul observ că olița de lîngă patul lui e goală
te ții bine glumesc atunci
și mă gîndesc că nu l-am cunoscut tînăr
cînd mi-ar fi spus
fugi cu mine undeva departe)\"

unde????

... ei nu se stie!
poate ca ar fi iubit \"rochia albă a unei călugărițe!\"

imi plcu aeerul povestit dintre cuvinte!

e un poem buuuuuuun! un scenariu cu o voce credibila!
dar patetic, teatral imi pare versul: \"nu e a mea tăcerea aceasta\" si nici exprimarea \"aerul devine\" nu/mi place, de fapt si pe scurt sunt doua clisee. :D

inceputul e fortat. datul cu ruj si tinutul tigarii intre buze nu merg una dupa alta. rochia alba ca a unei calugarite este o imagine chinuita.

poem se dreje si isi arata frumusetea si tinta din strofa doi. totul se clarifica si cititorul ia parte la poem. atmosfera se incheaga.

\"și mă gîndesc că nu l-am cunoscut tînăr
cînd mi-ar fi spus
fugi cu mine undeva departe\" - frumos final. Trist de asemenea. Ai reușit aici să redai o stare ascunsă cumva în adânc. Și ai sugerat o întreagă dramă în 3 versuri. Strofa finală, de fapt, este deosebită. Știi, nu are legătură cu textul (sau are), dar înțeleg foarte bine acest \"îi duc ceaiul observ...\", pentru că nici eu nu l-am cunoscut tânăr... Scuze pentru depărtări :). Un text bun!

alex

Un poem enigmatic, relaxat dar și crispat,
din ce în ce mai profundă capacitatea ta
de a călători dincolo de real și de a aduce de acolo
priveliști poetice, de a sugera cu ele stări paradoxale...

Mă bucură mult recomandarea. Vă mulțumesc.

Domnule Doru, îmi place cum întoarceți privirea din poem spre un posibil trecut. Purtați multe deslușiri prin aerul poematic/enigmatic.

Dooamna Ioana Geacăr, veniți după multă vreme aici; și nu oricum, ci cu sfaturi și cuvinte frumoase. Despre prima construcție, aceea a tăcerii, nu știu... țin eu la ea într-un mod copilăresc. Clișeul nr. 2 o să-l înlătur cînd o să revin nemiloasă asupra textului. Sper să nu fiu atît de înverșunată, încît să-l tai pe tot:)

Ștefan, e bine dacă lucrurile ajung să se înghege. Sunt cuvinte a căror claritate se șterge pînă să ajung la ele. Poate de aceea...


Alex, e plăcut să știu că cineva, apropiindu-se de text, rămîne cu sine în depărtările astea...

Ei..., domnule Aurel Sibiceanu, frumoase descrieri faceți. “Dincolo de real” poate fi titlul meu preferat pentru propria ordine – uneori crispată însă. Iar acest ultim aspect o face, deseori, ininteligibilă chiar și pentru mine