Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@iarina-copuzaru-0031203IC
iarina copuzaru
@iarina-copuzaru-0031203
Poezie

eribui

1 min lectură·
Mediu
femeia nebună plimbă un cărucior gol

camera toracelui e plină cu harpe

îmi spune că nu vorbește niciodată singură

muzica tăioasă învinețește degetele

lumea e marsupiul ei

plămînii tresar ca două boxe de 100 W

se fardează strident și caută-n iarbă o culoare pentru pleoape

mă feresc de unele sunete ca de puii de bufniță ce scot ochii oamenilor

eribui eribui șoptește cînd trec pe lîngă ea

destinul ne e dat în doze ușoare spre deosebire de real

mă ia de mînă și e-n stare să tacă ore-n șir

despărțirile succesive reflectă mai bine căutarea

dacă nu m-aș desprinde

un alt fel de a-ți fi frică rostindu-te invers

etatărugnis pronunță stins în urma mea

și rîd și nu aud cum moartea silabisește odată cu mine

075633
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
125
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

iarina copuzaru. “eribui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iarina-copuzaru-0031203/poezie/13939126/eribui

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
Distincție acordată
George Pașa
Interesantă această viziune în oglindă a iubirii și a singurărătății. Nu știu dacă scrierea diferită a celor două discursuri cu bold și, respectiv, italice este inspirată, dar, e-adevărat, permite mai bine să se vadă structurarea ideilor și, eventual, întrepătrunderea între ele. Altfel spus, textul are coerență și dacă ai citi versurile pe rând, și dacă le citești sărind câte un rând.

Această structurare îmi permite să văd aici un text deschis, cu perspective multiple de asociere semantică. Lumea ca \"un marsupiu\" al muzicii, ființa ca \"depozit\" al sunetelor, realul ca un dat ce înglobează destinul, fiind mai mult decât acesta, și, în fine, moartea care își trimite semnele prin \"unele sunete\", fie tăioase, fie soptite, fie pronunțate stins, toate acestea sunt imagini prin care sufletul se regăsește pe sine.

Remarc textul pentru deschiderea sa, pentru experimentul lingvistic interesant și, nu în ultimul rând, pentru capacitatea de a reflecta asupra condiției umane.
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
De remarcat antiteza versurilor ce se succed, a ideilor, a stărilor.
Mi se pare ingenios.
Ceea ce mi-a plăcut mult este că poți face distincție și, totodată, poți lua totul ca pe ceva curgător, întreg, de nedespărțit în fraze, idei, logică.
Iarina, te felicit călduros,

Ottilia Ardeleanu
0
@alexandru-ghetieAG
Alexandru Gheție
vin să te felicit și eu pentru această ingenioasă idee. Mi-a plăcut modul în care ai realizat acea punte între versuri, starea aceasta de singurătate apăsătoare, imaginea femeii nebune ce plimbă un cărucior gol, și din nou... între iubire și singurătate - niciun pas, o contopire deplină, sigură. Text bun!
alex

0
@nache-mamier-angelaNA
Nache Mamier Angela
un text tragic care misca strafundurile fiintei
unul din poemele tale cele mai reusite care e indéfinissable si este impregnat de eternul feminin si al sau mister
0
@iarina-copuzaru-0031203IC
iarina copuzaru
Domnule Georege, vă mulțumesc pentru încurajare și deslușiri. Scrierea diferită, așa cum remarcați, e un ajutor dat cititorului. Poate chiar și mie, atunci cînd privesc totul din afară. Îmi plac asocierile pe care le prezentați; „lumea ca marsupiul muzicii” poate fi un titlu de album.

Ottilia, observ la tine, nu pentru prima oară, o atitudine călduroasă în fața poeziei (în general). Și intri ușor în jocurile fragmentelor sau ale întregului. Ceea ce nu e un lucru ușor.

Alex, e fain cum mi-ai găsit inversul. Poate, cîndva, ăsta o să fie heteronimul meu:)

Doamna Angela, cuvintele dumneavoastră au întotdeauna impact asupra mea. Iar acum nu pot fi decît bucuroasă datorită aprecierilor pe care le-ați făcut.
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu✓
Simple impresii (subiective) de cititor:
- camera toracelui e plină cu harpe
- lumea e marsupiul ei (fără \"iar\")
- plămînii tresar ca două boxe
- mă feresc de (unele) sunete ca de puii de bufniță
- mă ia de mînă și e-n stare să tacă ore-n șir (aici am mici rezerve)
- despărțirile (astea) succesive reflectă mai bine căutarea
- și rîd și nu aud cum moartea silabisește odată cu mine

Acestea ar fi versurile care susțin poemul.
Efectul estetic al rostirii (scrierii) inverse poate fi un exercițiu, dar, personal, nu m-a convins. Poate (și) pentru că l-am mai întîlnit în alte poeme mai puțin elaborate.

0
@iarina-copuzaru-0031203IC
iarina copuzaru
, sunt foarte bucuroasă că ați trecut pe aici. Am făcut cîteva mici modificări. Sunt binevenite impresiile dumneavoastră, fiindcă mă aflu într-un timp al experimentărilor. Mulțumesc.
0