Poezie
La înmormîntarea mătușii mele era veselie, m-am dus cu multe kilograme de portocale
2 min lectură·
Mediu
Tata mă bătea din cînd în cînd - mai ales dacă aduceam copii acasă
La școală, am jucat în piesa „Oul sinucigaș”, fără să spun nimănui din familie (fiindcă nimeni nu agreea teatrul)
Nu-mi plăceau rochiile și nici pălăriile de paie
Nu aveam voie să mă împrietenesc cu băieți mai mari decît mine
Aveam cîteva marionete din cîrpă,
un arlechin pe un leagăn din lemn,
un căluț alb tot din lemn – cadou primit de la un unchi al meu, negustor -,
o colivie cu un papagal auriu, Roco
Părul tăiat mi-l păstram într-o batistă galbenă,
în cel mai înalt sertar al dulapului
Mă jucam cu Adir în grădina din spatele blocului
Din cauza timidității lui excesive,
părinții mei l-au privit ca pe un animăluț de companie
și ne-au permis această prietenie
Cîntam la flaut, intrument pe care mi l-a dăruit
un călugăr care a stat odată la noi,
cînd aveam 12 ani. Acesta era o rudă îndepărtată
și venise pentru înmormîntarea mamei lui (pe care ai mei o îngrijiseră)
Atunci am învățat că muzica e și o formă a tristeții
În apartament țineam un terrier negru pe care-l chema Ima
Odată m-a mușcat de fund, și de-atunci îmi e teamă de cîini
Îmi plăceau lalelele negre. Cînd rămîneam singură,
făceam cercei din nasturi și îmi desenam cu carioca pe tălpi
(urechile mi le-a îngăurit o vecină cu un ac încins)
Știam multe poezii și le recitam în fața bunicului
Avusesem la țară și un pisic, Micul Prinț, la care ținusem foarte mult,
dar care s-a sinucis, aruncîndu-se într-o fîntînă
Cel puțin așa îmi închipuiam, deoarece, din neatenție,
de cîteva ori, bunica aprinsese lemnele peste el în sobă
Și astfel motanul abia se mai ținea pe picioare,
punîndu-și capăt zilelor pisicești
Plîngeam deseori din cauză că nu aveam mai multe păpuși
Visam un trenuleț de jucărie
ce m-ar fi dus oriunde îmi doream,
dar mai ales în cămara mătușii mele,
acolo unde ascundea dulceața de portocale,
(fructe pe care doar mi le imaginam
atunci cînd începeau puricii la televizor).
054234
0
pe langa aceste mici povesti care parca voit indeparteaza cititorul de subiect, as fi vrut sa ajungi tocmai, la el sa il iei de maneca si sa il faci sa vorbeasca.
da, si e teatral, are potential, insa era frumos ( sau mai frumos ) ca dupa acest mic periplu sa revii la subiectul cu care incepi caci tu de fapt il prezinti prin prisma aventurilor astea ( ceea ce nu e rau deloc )dar nu mai revii asupra lui ca o prezenta ( fie ipostaziere, fie nu ), ci il lasi in fotograma.
si biensur, titlul, place, dar merita continuat ( nu tautologic )sau integrat.