Iakab Cornelia Claudia

Un fir de gând alb Þesând blândețea lunii – Somnul bunicii Înghițind noaptea Oceanul devine greu - Stele în adânc Linii în palmă - Jarul iubirii ținut În pumnul închis Cad

albesc irișii căprioarei mate oglinzile închid cerului și norilor ierbii înalte și florilor vânătorul bea multă bere își curăță pușca nu are nevoie de hrană e doar un sport în inima cerbului

Zilele trec una câte una, prin mine mărșăluind în cerc, repetând gândurile ca pe mistice poezii până le învață pe dinafară. Se adună în anotimpuri, se înfășoară în jurul inimii toate patru și simt,

Îți mângâi sufletul cu buzele și suflu ușor, cald, în acel loc lumina îi începe să tremure abia perceptibil. Lacrimile-mi curg de-atâta frumusețe și unde te ating răsar flori transparente, albe.

ia lemnul ce fuse copac crescut în tine frânge spinarea sadicului apără-ți copilul în el e tatăl iubirea voastră nemurirea răstoarnă munții peste hoardele însetate de sânge hrănește tu

cal nărăvaș prea tânăr pentru șa fugi vântul îți deschide poarta e mâna mea te-am creat în vis milenii de-a rândul am rupt din mine bucăți să-ți fac sufletul alergarea din suflarea mea ți-am

visezi sau poate că nu deșertul te ține în brațe se încolăcește în jurul tău fierbinte cerul e alb dureros pe retină îți apar o fântână cu apă rece mă sorbi cu privirea te târăști spre

o împărăție mică însingurată zodiac de case se-nvârte pierdut ferestrele deschise doar o dată la naștere balamalele ușilor ruginesc cheile se frâng sub greutatea timpului rezervele de lacrimi

văd prin tine spiritul meu îmi e privirea limpede ca de copil curios învăț repede înțeleg ușor subtilitățile formelor umplerea mă atrage însă valea aceea din care se aud plânsete furii ești

tu ești ploaia eu pământul te sorb cu nesaț tu ești vântul eu pădurea fiorii îmi trec prin frunze nervurile se zbat să te prindă florile mele amețesc bondarii tăi ne înlănțuim în toate mă

Pe tine cine te iubește? Căluțul de lemn șchiopătând, păpușa fără o mână, mașinuțele fără roți, ursulețul cu toba spartă, toate zac aruncate în pod. Le-ai dat copiilor vecinului tău să se joace

curăț cuvintele în apa de ploaie strânsă în valea de sub arcadele privirilor le întorc pe față pe dos le repar la colțuri timpul locuiește în ele ghemuit plimbat prin iubiri sau

de vreau să plâng pentru mine plâng norii de nu vreau să râd pentru mine râde soarele de vreau să fug de mine mă caută spiritul în toate mă aduce înapoi pe bucăți aurite de

am fost departe să întreb moartea ceva secrete din amintirile sale întâi mi-am ascuns inima în cojoace auzind că în ținut e iarnă veșnică de drum am tot întrebat localnicii pipăindu-i pe ascuns

Clipele toate Prin timpul tinereții - Fluturi numărați Fluturi invitați La nunta din poveste - Luna mireasă O pală de vânt - Căzând de pe narcisă Flutur adormit Ploile albe Adunate în

O ceată de năluci însetate trecând prin deșert, gonite de spirit din lumea mea, stăteau gata să piară. Fără chip nu puteau să aleagă în locul meu, de aceea căutau izvoarele începutului să bea din

refuzând trupul îi dai un somnifer plutești în gol nici sus nici jos nu este oricum nimic nu contează ai plecat cum ți-a fost mai la îndemână în netrăire sună telefonul prea lung parcă ar vrea

port visul soarelui apărându-l și de destrămare și de uitarea de sine suflet pur ascuns în mamă departe de iluzii și de minciună învațând să zâmbească în toate oglinzile singura lume

soarele cântă planetele ascultă - cuvântul etern iubirea pură adunând dulce nectar - inima floare căutând prin timp atingerile calde - urmele vechi idei magice - ridicând din cenușă

te-am căutat peste tot în camera resemnaților în peretele oblic prin ferestrele larg deschise ploua în camera îndrăgostiților atâtea păsări și flori șoapte și râsete sertarele pline în

te pierzi cu firea nimeni nu te bagă-n seamă vorbele tale sunt în altă limbă una care sună ca un ceas deșteptător la trei dimineața se-ntorc toți pe partea cealaltă ne deranjezi ce mă fac

față în față visul parfumat de flori în care locuiesc albine bete de fericire plutind păsările sale colorate turmele de bivoli, de zimbrii, căpriori, putere și coșmarul lacom fărâmând

Stăteam față în față, doar eu vorbeam, cerul rotea emoționat norii și norișorii, copacii șopteau în frunze: în sfârșit! am un trup complicat atâtea aripi, atâtea vise, atâtea inimi! am

Ritmuri Sub cireadă, pământul o tobă prăfuită. O lume Măr putred în iarbă, regat al musculițelor. Ascunsul În peșteri apele cântând doar pentru ele. Efemerul Pe pânză culorile șterse