Poezie
ultimul vânător
1 min lectură·
Mediu
albesc irișii căprioarei mate oglinzile închid
cerului și norilor ierbii înalte și florilor
vânătorul bea multă bere își curăță pușca
nu are nevoie de hrană e doar un sport
în inima cerbului mușcă durerea din urme
mirosită teama și fuga îi frânge speranța
pădurea stă mută prin frunze mii de spirite
văd cât de goală rămâne ce lent supliciu
până la unu se vor întrupa în șerpi otrăvitori
în viespi năprasnice la mânie să o apere
vânătorul nu știe cum umblă să stingă lumina
drept mulțumire își face crucea cu limba
002725
0