Poezie
fata morgana
1 min lectură·
Mediu
visezi sau poate că nu
deșertul te ține în brațe
se încolăcește în jurul tău fierbinte
cerul e alb dureros pe retină
îți apar o fântână cu apă rece
mă sorbi cu privirea
te târăști spre mine
mă dau un pas în spate
și încă unul
nu mă las până nu te aud urlând
ca o fiară fără putere
mi-se spune fata morgana
dar nu sunt decât iubirea
ce nu te mai place
de ce m-ai mințit
lovit umilit scuipat
acum roagă-mă să fiu
realitate
imploră-mă
până la ultima suflare
din mine curge
doar nisip
002728
0