George Pașa

Am răsfoit revista în formatul pdf pus cu amabilitate la dispoziția cititorilor, fapt pentru care vă adresez mulțumiri. Desigur, îmi voi face timp să o citesc, la fel ca pe cele din numerele anterioare, dacă se poate, în totslitste. Remarc aici, în special, suplimentul revistei despre Vladimir Hlebnikov, un poet cre m-a interesat încă din perioada studiilor universitate, fiind abia introdus în programele universitate, până atunci fiind proscris. Este unul dintre numele de seamă ale avangardei literare. De câteva luni de când citesc revista, remarc în cuprinsul ei articole de calitate, promovarea unor tineri scriitori, mulți dintre ei cu unele creații promițătoare, semnale editoriale ce aduc în atenția publicului unele dintre cărțile primite la redacție (desigur, nu toate pot fi promovate, insistându-se asupra celor care spun ceva redactorilor revistei și/ sau colaboratorilor acesteia.
Nu trebuie să uit în cuprinsul acestui număr al revistei rubrica \"Biblioteca de poezie\", care propune câteva creații ale unui poet îndrăgit de mine, anume Alain Bosquet.
Urez în continuare succes revistei \"Feed Back\", sperând că se va menține la un nivel calitativ deosebit.

Djamal Mahmoud, vă felicit pentru acest nou volum de versuri și vă doresc să rămâneți în același spațiu pur al poeziei, dincolo de orgoliile mărunte care macină, din păcate, lumea noastră literară. Poezia dumneavoastră, sincer vă spun, are de cele mai multe ori capacitatea de a emoționa și de a păstra nealterat fiorul liric. Știți, în general, să mențineți legătura între tradiție și inovație, păstrând și un anume specific al poeziei arabe. Îmbucurătoe este faptul că profunzimii specifice poeziei arabe îi adăugați, de cele mai multe ori, și fermentul caracteristic poeziei românești. Și cred că este normal acest lucru, întrucât sunt convins că poeziile în limba română chiar le gândiți în această limbă.

Aha! Prin urmare, \"drumul a gresit. Trebuia s-o ia în partea cealaltă.\" Corect, am uitat cărarea către inimă. Dar ceva-ceva despre Iona zisei prin acea parafrază a textului tău. \"Căci Iona n-are noroc și pace.\" \"Ce pustietate! Aș vrea să treacă Dumnezeu pe aici.\" Dar am spus prea multe și mă abat cumva de la text.

Dar hai să spun și ce nu mi se pare cu adevărat realizat artistic, fie că va fi cu supărare sau nu. Mă refer la narativitatea aceasta, prea puțin obișnuită în textele tale pe care le încadrai la poezie. Poate fără să vrem suntem luați și noi de valul acesta al prozei poetice.

Apropo de \"Iona\", cred că ai fi putut crea aici un solilocviu dramatic. Poate că este așa ceva, dar mai necesită o dezvoltare.

Uitai să spun, sper că nu vei amâna (iarăși): dar despre cărare nu ne spui nimic?! Fiindcă îmi vine acum să trec în rime tot textul, dar nu vreau să-l supăr pe Vasile cu ludicul meu (ne)serios!
\"(H)ai noroc!\"

Bine spune Vasile Mihalache \"poem mărturisitor\". Și eu am fost unul dintre martorii acestor destăinuiri.Am rezonat cu multe dintre versuri, în special cu acelea din penultima strofă. Citind, ai impresia că eul poetic ți se adresează, în ciuda unei exprimări poetice oarecum detașate, pe alocuri, oraculare.

Foarte inspirat mi se pare subtitlul. Despre unele neîmpliniri mai bine nu vorbesc, fiindcă nu-mi recunosc vreo aplecare spre exercițiul critic, exceptând obligațiile profesionale. Așa încât e posibil să greșesc.

Adăugarea acelei penultime strofă aduce textul aproape de ceea ce intuiam că mai este necesar. Aș vedea acea strofă chiar în finalul textului, dar, sigur, e doar o părere. Poate și cuvântul Hristos ar trebui scris cu litere mari, dacă s-a procedat așa în cazul cuvântului \"Paște\".
Ceea ce spuneam în comentariul precedent se baza și pe o unitate de viziune asupra întregului ciclu poetic. Nevăzând în intenția auctorială acea demitizare nietzscheeană sugerată de dnul Vișan, mi se părea că rememorarea sărbătorii atinge numai latura sa profană, deși sunt aproape convins că s-a urmărit și sublimarea acesteia.

Mai ester o greșeală de tastare: \"negrii\". Părerea mea este că relatarea aceasta simplă, în care mulți se pot recunoaște, păcătuiește prin absența a ceva care să scoată discursul dintr-o narare fără niște pârghii cât de cât poetice. Ceva care să te ducă și dincolo de cuvinte. Spun acest lucru, fiindcă, în celelalte poezii din \"păcala făgețelului\", exista ceva (vreo imagine, vreun simbol, vreo răsucire semantică etc.) care să transfigureze realul. Sincer, maestre Petruț Pârvescu, mă așteptam ca un poem despre aceste momente sacre din viața omului să aducă mult mai mult.

Cu aceeași stimă,
George Pașa

Parcă totul ar fi dominat de un cerc magic, fiindcă ai descoperit o nouă relație între poeme, deși ele s-au dorit a fi independente, unite printr-un titlu și printr-o idee sintetică.
Citesc și eu ceea ce scrii cu aceeași plăcere.
Mulțumesc, Iarina!

P.s. Mulțumesc și lui Adrian Firică pentru curajul de a remarca aest grupaj de poeme într-un vers.

Da, în pustie, Adrian, pentru că trebuie să fie. Mările interioare păreau cam sărace, poate unde vor fi murit demult, și ce mi s-o fi năzărit aici va fi fiind vreo amintire de-a cititorului de vise.

Apropo de titlul comentariului tău: mi s-a năzărit cândva, într-o stare de contempativă (sau poate de prostație!) poemul ăsta: Tu nu ai margini! Cred că tot la el (sau la ea, estetica) mă gândeam.

Dragoș, într-adevăr, observ și eu abia acum faptul că ia naștere un alt poem din titlurile celor șapte, deși nu am urmărit acest lucru. Însă se pare că, dacă aș parafraza unele afirmații ale lui Yannelis, Hazardul a primit mat folosindu-mă de mutările sale. Ceea ce spui în ultima frază am avut în vedere. Șapte am zis de la început să fie. Și atunci: \"Să fie!\"

Sunt onorat de intervenția ta critică pătrunzătoare!
Cu respect,
Pașa

Domnule Mureșan, mă bucură faptul că v-au plăcut aceste poeme.
Domnule Gheție, sunt onorante remarcile dumneavoastră. Vă mulțumesc!
Yannelis, este bună și așezarea pe care o propui. În primul caz, inversarea emistihurilor duce la alt sens. În al doilea caz, e mai bună varianta oferită de tine, dar, cum nu m-am referit la aprilie, în gneneral, ci la acest aprilie, rămâne așa. În al treilea caz, ceea ce propui ar mai cere altceva, cel puțin să fie un distih. Mie mi se pare, cel puțin din unghiul avut în vedere, că numai în forma aleasă de mine rămâne poem într-un vers. În ultimul caz, ai dreptate, poate lipsi \"în așteptare\", fiindcă mai e prezent un cuvânt din aceeași familie în titlu. Voi schimba în manuscris. Sunt bucuros, ca de obicei, de prezența și de sfaturile tale.

Mi-au plăcut mult ultimele două versuri, esențializate, puternice, încât ar putea fi demne să stea (de ce nu?!) și într-o \"pașadină\" sau, mai precis, respectând stilul tău, într-o adilisandrină. Uite ce-a ieșit:

de-atâtea ori ar fi trebuit să vorbim
astăzi plutesc în tăcerea aceasta ca un galion
cu echipajul decimat de holeră.

nu vreau pânze noi nici o altă busolă
mai degrabă aruncă-mă-n aer sparge ferestrele.

am nevoie de tine ca de singura piele în care mai pot să-mi întorc dimineața spre nord.

Scuzele mele pentru erorile de tastare. Se va citi astfel, în rândul al doilea: \"care vine atât din...\", iar în ultimul rând, desigur, \"ființei\".

Ca și în alte \"percepții\" ale autorului, remarc aici o poezie a dacantărilor lirice, concisă, eliptică, meditativă, care vine dintr-o confruntare cu interiorul, dar și din transcenderea limitelor. Nu-mi amintesc dacă și în alte poezii din aceeași serie mai există un monostih final izolat, însă pot să remarc aici faptul că ideea se dovedește inspirată.
Nu pot reproșa aici manierismul stilistic, întrucât prin perpetuarea de la un text la altul a ceea ce remarcam la început se dă și unitate de viziune întregului reprezentat de \"percepții\". Paradoxal (sau poate că nu), aici abundența de tropi nu pare deranjantă, nu se cade în obscuritate.

De remarcat această poezie a revelării finței și luminii, după rătăciri prin tenebrele clipei.

Dragoș, da, deși nu s-a dorit inițial o artă poetică, textul a ajuns și așa ceva. Cred că mulți dintre noi ne dorim un \"curent (mai) subțire\", care să nu ne mai dea atâtea dureri de cap și de fălci!

Onorat de vizită!

Liviu, ai primit bonusul. Să zicem că ar fi numai scobitoarea, fiindcă torturile oricum exista.

P. s. Ai o bună inspirație în ultimul timp.

Într-adevăr, rândul final spune ceva. Sunt cam nemulțumit fiindcă, mergând pe forța de sugestie a enunțului, am văduvit cumva puterea imaginile sensibile. Adică nu prea se simte vreo emoție. Am mai scris în acest stil, dar îmi reușea mai bine complexul intelectiv-emotiv. În general, poeziile mele, dacă nu pot fi recitate, nu au nici forța de a pătrunde în suflete. Mi se pare că numai în 50 la sută din text există ritmul necesar, în rest, prea multe sincope ritmice. Asta este, nu mai pot modifica, întrucât se pierde mesajul.

Vă mulțumesc!

Mai precis, bună dimineața, domnule Dume! Mă gândeam că nu e neapărat nevoie ca vreunul \"să se ascundă printre orizonturi\", fiindcă oricum trăiește între ele. Cât despre lumină, aș spune că înghițitorul este și înghițit. Oare frustrările pot părea, uneori, semne revelatorii?

Dintr-o ultimă resorbire...

Am uitat să spun că ai o greșeală de tastare: lipsește o pauză la cuvintele \"de asemeni\", sau poate ai vrut să scrii \"de-asemeni\".

Ai scris și acum o poezie bună, din păcate sunt prea puțini să vadă acest lucru sau să se oprească aici cu un comentariu pe măsură. Poate începutul ar fi puțin cam neinspirat, fiindcă, în opinia mea, n-aș începe textul cu o succesiune a definițiilor poetice. Poate fără primul vers, totul ar fi altfel. A doua jumătate a textului mi se pare mult mai reușită, chiar dacă sunt vreo două imagini poetice cu o structură oarecum stănesciană.

Oricum, nu e prea bine să iei în serios critica, în consecință, nici pe mine. Tu scrie!